Copilărie cu palma | Bebelușul mușcat de șobolani începe să se bucure de copilărie

Data publicării:
bebelus

Când am văzut fişa nu mă mai ţineau picioarele. Pe fişă la externare scria că are insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă, insuficienţă pulmonară şi acidoză metabolică”, spune Marta Stoian, asistent maternal.

La mai bine de un an de la această întâmplare, băieţelul, pe care o să îl numim Sorin, pentru a-i proteja identitatea, se joacă cu alţi copii şi zâmbeşte fericit. Însă a avut nevoie de o perioadă lungă de acomodare.

A fost bolnăvior. Slăbuţ, nu ştiu ce nu a avut el. Nu a fost îngrijit cred unde a venit”, spune Cristian Stoian, asistent maternal.

Abia după ce a ajuns într-o familie de asistenţi maternali, Sorin a făcut primi paşi şi a început să înţeleagă ce e aceea copilărie. Semnele neglijenţei mamei lui naturale i-au rămas întipărite pe chip.

„Pe obraz am înţeles că a fost muşcat de şobolani, a fost un pic aici la nas şi mai sus, în păr. Acolo s-a vindecat foarte bine, în schimb la obraz, mai greu”, spune Marta Stoian, asistent maternal.

Direcţia de Protecţia Copilului Constanţa a ajuns în satul Lumina anul trecut. Medicii de la Spitalul Judeţean, la care a ajuns Sorin când avea o lună şi jumătate, au fost uimiţi de felul în care arăta copilul şi au chemat asistenţii sociali. Ei au descoperit atunci că bebeluşul trăia împreună cu cei opt fraţi şi cu mama lor într-o singură cameră, fără lumină sau apă.

Dormeau în două paturi murdare. Singura lor sursă de încălzire era o sobă de fier. Copii erau spălaţi rar de mama lor, în acelaşi lighean şi în aceeaşi apă. Şapte din cei nouă copii au fost luaţi de autorităţi. Ceilalţi doi, majori, au rămas acasă.

Doamna Lili de aicea de la noi de la protecţia copiilor ne-a zis că poate să ne ajute şi când încolo a venit, a filmat casa când nu eram acasă. Cum este, este casa mea zic. Nu am crescut la uşa altuia copiii, nu i-am risipit pe străzi, pe la gunoi. Nu... că nu ai condiţii, că am avut grijă de ei cu pufuleţi”, spune Emine Amet, mama copiilor.

Când au fost luaţi de autorităţi, copiii erau plini de păduchi, murdari şi îmbrăcaţi cu haine rupte.

„Traiul zilnic era asigurat doar din alocaţiile de stat ale copiilor. Este clar că nu erau crescuţi în cele mai bune condiţii, nu frecventau şcoala, cu o igienă precară, cu o mamă dezinteresată şi un tată plecat în străinătate”, spune Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC.

Trei dintre fraţi au fost daţi asistenţilor maternali profesionişti. Ceilalţi patru copii, care au între cinci şi zece ani, au fost trimişi la Centrul de primire a copilului în regim de urgenţă din Constanţa. Personalul care s-a ocupat de integrarea lor povesteşte că erau sălbăticiţi.

S-au bucurat de venirea lui Moş Crăciun pentru că la ei nu venea Moş Crăciun, nu îl văzuseră niciodată, auziseră despre el, dar nu ştiau cum arată şi cum se procedează. Este vorba de nişte copii care nu au fost niciodată şcolarizaţi. Ei acum merg la şcoală, la grădiniţă. Au învăţat să se bucure de lucruri care în familia lor nu existau”, spune Daniela Beatrice Paris, psiholog.

Timp de un an, tot personalul s-a implicat să îi înveţe să scrie, să citească şi să se comporte civilizat cu cei din jurul lor.

Când au venit la noi nu aveau formate deprinderile să îşi împacheteze lucrurile, de a se duce la baie şi să ştie că dimineaţă trebuie să ne spălăm. În timp au început, şi manifestau interesul de a realiza aceste activităţi”, explică Grosu Elena, educator.

Cei patru fraţi, care sunt în centrul de primire, nu vor putea rămâne aici o perioadă îndelungată.

Fiind un centru de primire minori în regim de urgenţă, de regulă, obiectivul planului individualizat este fie reintegrarea în familie, iar dacă acest lucru nu este posibil, de regulă, copiii plecacă la un centru de tip rezidenţial pentru copii cu dezvoltare normală, în cazul lor, unde mama în continuare poate să îi viziteze”, declară Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC.

Cazul acestei familii nu este singular. Direcţia de Protecţie a Copilului Constanţa a înregistrat anul trecut 835 de abuzuri asupra minorilor. Cele mai multe au fost cazuri de neglijare, 783, iar de abuz fizic au fost descoperite 60 de cazuri.


Copilărie cu palma

Neglijaţi. Înfometaţi. Bolnavi. Umiliţi. Bătuţi. Exploataţi. Sunt 10.200 de copii abuzaţi în familie în România. Alte 4.600 de sesizări sunt în curs de verificare.

Din cauza părinţilor care le puneau în pericol viaţa şi sănătatea, 2.200 de copii au fost scoşi de urgenţă din familie. Pentru ei nu iese nimeni în stradă, nu se fac mitinguri, nu se trimit scrisori de protest autorităţilor naţionale şi europene. Şi aceşti copii au dreptul la o viaţă normală, la îngrijire, la jucării şi educaţie. Lucruri de care suntem cu toţii răspunzători. Este apelul lansat de Digi24 prin campania intitulată Copilărie cu palma. Ca să nu mai existe palme date copilăriei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri