Andrei Ursu: Am întrerupt greva foamei pentru că am obţinut redeschiderea dosarelor „Procesul Comunismului”

Data publicării:
Andrei Ursu-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu

 

Foto: MediafaxFoto

Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, victimă a regimului comunist, a anunţat vineri că a ieşit din greva foamei după 17 zile, după ce a fost informat că procurorul general al României a emis o ordonanţă prin care se infirmă „toate NUP-urile date de diverşi procurori şi dispune deschiderea tuturor proceselor penale împotriva comunismului”.

„Mi-am întrerupt acest protest după 17 zile de greva foamei, dar îl voi reîncepe dacă se va întâmpla ca acest caz să se tergiverseze”, a declarat Andrei Ursu, potrivit Mediafax.

Andrei Ursu a vorbit despre o ordonanţă din 5 noiembrie, emisă de procurorul general al României, Tiberiu Niţu, prin care au fost infirmatate soluţiile de netrimitere în judecată şi s-a dispus redeschiderea dosarelor din cauza cunoscută sub numele de „Procesul Comunismului”.

„În conformitate cu prevederile articolului 335 alineatul 4 din Codul de procedură penală, redeschiderea este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii Militare de Apel Bucureşti”, conform ordonanţei emise de procurorul general.

Imediat după ce a aflat de emiterea ordonanţei, Andrei Ursu a renunţat la greva foamei, dar după cum a precizat, numai după ce s-a consultat cu avocaţii săi, pentru a se asigura că documentul este redactat „temeinic şi legal”.

Andrei Ursu a mai spus că în dosarul tatălui său procurorii pe masa cărora a ajuns acest caz nu au luat în discuţie mai multe probe.

Citiți și:
Fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, în greva foamei: „Am ajuns efectiv la exasperare”
Fiul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu își caută dreptatea de 30 de ani

Fiul disidentului Gheorge Ursu a intrat, în 21 octombrie, în greva foamei, în semn de protest faţă de faptul că dosarul privind moartea tatălui său nu este redeschis, iar ofiţerul de la Securitate care a coordonat ancheta ce l-a vizat pe acesta nu este pus sub acuzare, el arătând că a încercat să vorbească, în mai multe rânduri, cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, însă acesta nu l-a primit, ci a acceptat să vorbească cu el doar după ce a intrat în greva foamei, menționează sursa citată.

Până acum, pentru moartea lui Gherorghe Ursu său au fost condamnate trei persoane: Marian Clită, fost coleg de celulă a lui Gheorghe Ursu, Tudor Stănică, fost şef al Direcţiei Cercetări Penale, şi Mihail Creangă, fost şef al Arestului Miliţiei Capitalei.

Pentru trimiterea în faţa justiţiei lui Marian Pârvulescu, maior de Securitate care a coordonat ancheta în cazul disidentului Gheorghe Ursu, procurorul-şef al Parchetelor Militare de la acea vreme, Dan Voinea, a disjuns cauza.

Înainte însă ca Pârvulescu să fie trimis în judecată, Voinea a fost înlocuit de generalul magistrat Ion Vasilache, pe care Ursu îl acuză că „a muşamalizat dosarul”.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, printr-o rezoluţie din 21 ianuarie 2013, neînceperea urmăririi penale a fostului ofiţer de securitate Marin Pârvulescu. Soluţia a fost contestată de fiul lui Gheorghe Ursu la Tribunalul Militar Bucureşti, care în 16 octombrie 2013 a respins definitiv cererea de judecare a fostului ofiţer de securitate.

Judecătorul Tribunalului Militar Bucureşti a susţinut, în motivarea deciziei, că Gheorghe Ursu nu a fost cu adevărat un disident politic, opoziţia sa la regim fiind "nesemnificativă". Mai mult, în motivare s-a afirmat că Ursu a fost chiar "un privilegiat" al regimului: şi-a făcut concediile în străinătate, "neexistând practic ţară din Europa nevizitată de acesta", nu a fost dat afară de la serviciu, iar fiul său era stabilit în SUA. Judecătorul nu a precizat sursa acestor informaţii despre Ursu şi nici sursa aprecierilor sale despre practicile regimului comunist.

Gheorghe Ursu a murit în arestul Miliţiei Capitalei, în 1985, fiind bătut sistematic de anchetatori şi de colegii de arest, tocmiţi de organele de anchetă. La 1 iulie 2014, el ar fi împlinit 88 de ani.

Procurorii au respins sistematic, în ultimii ani, plângerile penale ale fiului lui Ursu, motivând fie că infracţiunea nu există, fie că fapta - omor calificat sau crime împotriva umanităţii - s-a prescris.

Andrei Ursu a prezentat declaraţiile date de colegii de celulă ai tatălui său, mărturii ale paznicilor celulei în care a fost închis Gheorghe Ursu, acte medicale de la Jilava ale acestuia, precum şi declaraţiile mai multor medici de la Jilava printre care şi medicul care l-a operat pe Gheorghe Ursu din care rezultă "foarte clar" că leziunile care au provocat moartea lui Gheorghe Ursu au fost făcute în timpul interogatoriului luat de maiorul de securitate Marin Pârvulescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...