Aniversare și lansare pentru Victor Ponta. 1.000 de autocare cu simpatizanți vin la București. Angajații RATB, invitați de șefi la o „plimbare de agrement”

Data publicării:
autobuze ponta

Este al treilea eveniment de lansare a candidaturii lui Victor Ponta, care şi-a început deja campania electorală. Membrii şi simpatizanţii PSD vor ajunge astăzi în Capitală cu 1000 de autocare. Peste o mie de susţinători din Timiş şi din Cluj au plecat deja spre București de azi-noapte.

Nu au lipsit nici evenimentele neplăcute. Mai mulţi simpatizanţi din Cluj au fost la un pas să renunţe la participarea la congres din cauza mijlocului de transport în care au fost îmbarcaţi:

„- Atunci nu mai mergem niciunul!

- Ce nu-i bine?

- Tu ai văzut maşina cum îi?

- De ce sunteţi supărată?

- Sunt!

- Că veţi merge cu acel autobuz de oraş, de aceea?”   

500 de social-democraţi din Cluj au plecat puţin după ora 4 dimineaţa spre Bucureşti. Autocarele au fost puse la dispoziţie de firma unui om de afaceri, membru al patridului. Unii dintre simpatizanţi au fost nevoiţi să plece, însă, cu un autobuz, ceea ce i-a nemulţumit atât de tare, încât au fost pe punctul de a-şi anula plecarea.

Până la urmă, oamenii s-au resemnat şi s-au urcat în autobuzul care îi va duce mai bine de 500 de kilometri, la Congresul Extraordinar PSD.

Și din Timiș au plecat spre capitală susținători ai lui Victor Ponta. 500 de simpatizanţi PSD au venit în faţa sediului partidului, unii dintre ei şi cu o oră înainte de plecarea autocarelor:

- Aveţi emoţii?

- Nu, dar m-am gândit că nu mă trezesc, că n-aud ceas, n-aud telefon.

„Nu a fost nimic impus, s-a vorbit normal în structurile noastre, în cartiere, în structurile profesionale, cine a dorit să vină a fost binevenit”, susține Adrian Negoiță, prim-vicepreședinte PSD Timișoara.

Angajați RATB, invitați la o „plimbare de agrement”

Pe Arena Naţională, premierul Victor Ponta va fi aclamat de oameni aduşi din toată ţara. Printre ei, vor fi şi angajaţi ai RATB invitaţi aici „la o plimbare”. Urmăriţi un reportaj în care „rugăminţile prieteneşti” ale superiorilor devin literă de lege pentru directorii de autobază:

FILMARE CU CAMERA ASCUNSA:

Reporter: Dar ce le-ați zis?

Directorul unei autobaze RATB: Vă puteţi petrece... Ce faceţi? Aveţi timp liber? Uite, acolo am înţeles că se întâmplă ceva, dacă vreţi?

Reporter: O excursie!

Director: plimbare de agrement. Dacă vreți să participați bine, dacă nu..nu!”

Şi nu ar fi prima dată când angajaţilor RATB li se fac asemenea propuneri.

Reporter: S-au m-ai făcut solicitări din astea?

Director - S-au mai făcut de-a lungul istoriei, pentru că asta-i viaţa. Nu trăiţi în România?

Cine l-a rugat, însă, n-a vrut să spună foarte clar.

FILMARE CU CAMERA ASCUNSĂ:

Director: Cine? Pe căi neoficiale, pe căi prietenești în timpul liber, apelează pentru a-și promova niște idei și niște demersuri.

Reporter: Sunt din conducerea RATB sau politicieni?

Director: Din toate categoriile socio-profesionale. (...) Apelează la cunoștințe: dacă ne puteți ajuta să ne dați un anumit număr de oameni, care vor și au această disponibilitate, să participe la o manifestare. Ce manifestare pe mine nu mă interesează.

15 angajaţi ai autobazei şi-ar fi arătat deja intenţia de a participa la congresul PSD de sâmbătă.

„Am auzit ceva, dar nu știu ce să vă spun”, spune un angajat RATB.

Reprezentanţii RATB spun însă că oficial, regia nu a organizat nimic.

Constantin Tobescu, purtătorul de cuvânt al RATB: Nu ştiu despre ce este vorba. Nu s-a luat o hotărâre în acest sens. Probabil că o fi apărut vreun astfel de afiş într-o unitate de a noastră, dar nu este nimic adevărat. Poate l-o fi pus cineva, dar nu s-a organizat absolut nimic în acest sens. Oficial vă spun că RATB nu a organizat nimic”.

Şi purtătorul de cuvânt al PSD neagă o astfel de acţiune. „Eu nu am la cunoştină despre aşa ceva şi nici nu cred că este adevărat”, a declarat pentru Digi 24 Dan Șova.

Propunerea de excursie se adresează celor 11 mii de angajaţi din cele opt autobaze RATB.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...