Discuțiile pe statutul parlamentarilor, amânate pentru la toamnă

Data publicării:
parlamentul romaniei crop ingust - mfax-4

De ieri era previzibil că statulul parlamentarilor nu va fi discutat astăzi, iar aleșii s-au grăbit și au pus acest punct pe ordinea de zi, pentru că nu exista o motivare a Curții Constituționale care să însoțească decizia astfel încât aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial.

Cu alte cuvinte, parlamentarii nu aveau un act oficial pe care să lucreze. Au existat consultări între parlamentari și au ajuns la concluzia că pot să modifice statutul, să-l pună în acord cu decizia judecătorilor, fără să aibă un act oficial, ci doar pe baza hotărârii anunțate inițial de judecători.

Până la urmă, parlamentarii au decis că nu este sigur acest pas și că ar fi bine să respecte procedura.

Consecințele acestei amânări permit în continuare aleșilor privilegii costisitoare în condițiile în care bugetul Camerei Deputaților și al Senatului se vor termina în curând, dacă vor continua cheltuielile în ritmul de acum.

Un statut promis de la începutul sesiunii parlamentare

Parlamentarii nu au vrut să mai aştepte motivarea Curţii Constituţionale în această cauză şi au vrut să dea un vot pentru a putea pleca liniştiţi în vacanţă. „Având în vedere că suntem şi pe ultimii metri ai sesiunii, cred că putem da acest vot şi fără motivare (a CCR – n.red.) pentru că ceea ce contează este decizia, soluţia”, a declarat în acest sens Crin Antonescu, preşedintele Senatului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a atras atenţia că absenţa acestei legi nu permite Parlamentului să reducă din cheltuieli. „Toate aceste amânări succesive se traduc prin cheltuieli suplimentare semnificative care ar fi fost eliminate în situaţia în care Statutul adoptat de Parlament ar fi intrat în vigoare”, a afirmat oficialul într-un comunicat transmis imediat după verdictul Curţii Constituţionale din 19 iunie.

Aleşii trebuie să scoată din textul Statutului prevederea prin care procurorii trebuie să prezinte dovezi concrete, legale şi temeinice legislativului atunci când cer ridicarea imunităţii unui parlamentar sau a unui ministru care este şi parlamentar. Prevederea a fost declarată neconstituţională, ca urmare a sesizării lui Traian Băsescu.

Timp de şase luni, statutul aleşilor a fost plimbat între Parlament, Curtea Constituţională şi Preşedinţie. De fiecare dată, miza a fost protecţia parlamentarilor în faţa legii. Noul document cuprinde şi prevederi care mai taie din privilegiile materiale ale acestora. Astfel, cazarea gratuită la hotel nu ar mai fi asigurată de la buget, s-ar reduce numărul deplasărilor, dar şi cantitatea de benzină decontată pentru autoturismele personale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...