FOTO: inquamphotos.com
„În calitate de garant al respectării Constituției și principiilor statului de drept, nu pot să trec cu vederea faptul că astăzi Parlamentul a blocat din nou o cerere a justiției”, spune șeful statului într-o postare pe Facebook.
„Într-un stat de drept nimeni nu este mai presus de lege. Calitatea de deputat, senator sau ministru nu ar trebui să confere nimănui imunitate în fața justiției. Parlamentul nu se poate erija în instanță. Justiția este singura în măsură să-și spună cuvântul, pornind, desigur, de la prezumția de nevinovăție”, scrie Klaus Iohannis.
Șeful statului subliniază că „numai un Parlament cu principii ferme în ceea ce privește integritatea, capabil să răspundă prompt și corect la cererile justiției, poate recăpăta încrederea cetățenilor”.
Fostul ministru Dan Șova a rămas cu imunitate, miercuri, deşi în favoarea cererii de arestare au votat jumătate plus unu dintre senatorii prezenţi în sală. PSD, împreună cu şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţin că ar fi fost nevoie de votul a jumătate plus unu din totalul senatorilor, pentru ca imunitatea lui Dan Şova să fie ridicată. Este un vot controversat, care a dat naștere unui conflict la scenă deschisă între PSD și PNL. Liberalii au anunțat că vor sesiza Curtea Constituțională, însă o decizie a CCR nu se aplică retroactiv, astfel că Dan Șova rămâne cu imunitate.