Klaus Iohannis: Am susţinut la Riga consolidarea rolului Parteneriatului estic 

Data publicării:
conferinta iohannis-4

"Am susţinut, în cadrul dezbaterilor, consolidarea rolului Parteneriatului Estic, ca instrument strategic pentru dezvoltarea relaţiilor UE cu vecinătatea estică, pentru promovarea stabilităţii, dezvoltării democratice şi prosperităţii în întreaga regiune", a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, pe Aeroportul Henri Coandă, la revenirea de la cel de-al patrulea summit al Parteneriatului Estic de la Riga.

Şeful statului a precizat că summitul a făcut o evaluare a rezultatelor concrete obţinute de statele partenere în perioada post-Vilnius, precum semnarea Acordurilor de Asociere şi de Liber Schimb cu Republica Moldova, Georgia şi Ucraina, începerea aplicării provizorii a acestor acorduri în Republica Moldova şi Georgia, implementarea provizorie a unor componente importante din Acordul de Asociere cu Ucraina şi liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova.

"România a acţionat în mod constant şi concret pentru avansarea procesului de asociere politică şi integrare economică a statelor partenere, inclusiv prin oferirea de expertiză în procesul de reformă şi în procesul de implementare a Acordurilor de Asociere şi de Liber Schimb. Procesul de implementare trebuie să rămână în continuare o prioritate. De aceea, am susţinut foarte clar faptul că Uniunea trebuie să sprijine acest proces prin asistenţă financiară şi tehnică. Totodată, la Summit s-a discutat despre direcţiile de acţiune în viitor", a afirmat Iohannis.

Totodată, preşedintele a pledat "pentru o viziune ambiţioasă, strategică şi bine articulată pentru Parteneriatul Estic".

"Am evidenţiat importanţa principiului diferenţierii între statele partenere, în funcţie de aspiraţiile şi performanţele fiecăruia. Acesta implică dimensionarea sprijinului UE pe principiul "more for more", adică mai mult pentru mai mult, cu o condiţionalitate pozitivă, prin care asistenţa tehnică şi financiară este acordată în linie cu avansarea procesului de reformă. Am susţinut că este necesar să menţinem deschisă perspectiva europeană pentru statele partenere care doresc să avanseze pe această cale", a spus Iohannis.

El şi-a exprimat speranţa că finalizarea procesului de ratificare a Acordurilor de Asociere şi de Liber Schimb de către statele membre ale UE se va încheia până la sfârşitul acestui an.

Referitor la Declaraţia Comună a summitului, Iohannis a subliniat că prin ea "s-a reconfirmat dreptul suveran al fiecărui partener de a alege nivelul de ambiţie şi obiectivele la care aspiră în relaţia cu Uniunea Europeană".

"S-a reafirmat faptul că este prerogativa exclusivă a UE şi a statelor partenere de a decide asupra relaţiilor lor şi asupra nivelului de interacţiune", a spus Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
O nouă creștere de pensie imediat după sărbători. Care vor fi noile venituri ale pensionarilor?
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...