Emil Hurezeanu: Parlamentul este în contradicție cu Constituția, cu justiția și cu electoratul

Data publicării:
has-1

Jurnalistul Emil Hurezeanu a considerat că reacțiile ambasadelor străine la votul din Senat privind ridicarea imunității lui Dan Șova sunt importante. „De data asta erau personajele foarte proeminente”, a subliniat el.

Să nu uităm că suntem la sfârșitul unui lung calvar, ca să zic așa, al unui proces foarte complicat de voturi în favoarea justiției în Parlament. Apropierea lui Şova de Ponta, faptul ca aveam de-a face și cu un (fost – n.r.) ministru, toate astea au creat un interes suplimentar. E și intensitatea asta judiciară în România și lumea este foarte atentă”, a spus jurnalistul.

De această dată, tensiunea nu este creată de aceste reacții vehemente. Problema este ce doreşte Parlamentul? E în contradicţie cu spiritul Constituției, destul de grav pentru un Parlament. E în contradicţie cu justiția, pentru că îngrădeşte cursul justiției și în contradicţie cu publicul, cu electoratul virtual, care nu e chiar atat de virtual. A ieșit în piaţă. Costurile politice ale unor astfel de gesturi sunt evidente. Să intri în contradicție cu Constituția, cu electoratul și, în același timp, cu tine însuți, pentru că sunt voturi de un fel și de alt fel, creează probleme majore pentru Parlament. E deconcertant un astfel de comportament în cel mai bun caz, sau revoltător în cel mai rău caz”, a subliniat Emil Hurezeanu.

Citiți și Protest în Piața Universității față de votul Senatului privind imunitatea lui Dan Șova 

Parlamentul poate să invoce legislaţia care îi permite un vot împotriva cercetării în arest a unui deputat sau senator. Formal poate face asta din moment ce există o astfel de prevedere. Puriştii Parlamentului susțin că, atâta vreme cât o astfel de posibilitate există, ea poate fi și folosită. Între timp s-au complicat lucrurile și Parlamentul nu este doar o instituție care funcționează mecanic, pornind de la interpretarea extinsă a unor prevederi legale. Parlamentul este un fel de creier mic al democraţiei, un seismograf al felului în care un stat de drept funcționează, să-și respecte datele. Este locul în care se îndreaptă așteptările cetățenilor”, a adăugat jurnalistul.

Procedând fără consecvență, Parlamentul își ratează şansa, mandatul, vocaţia, își compromite menirea”, a spus Emil Hurezeanu, adăugând că dacă aleșilor nu le pasă ce crede electoratul atunci nu vor mai fi aleși data viitoare: „Și-așa lumea și-a dat seama că avem un Parlament de proporțiile celui american sau indian la o populație ceva mai mică”.

Vor spune tot parlamentarii că sunt plătiți prost, că au alegători în spate și nu îi influențează media sau DNA-ul. Nu e chiar așa, știm cum au fost aleși, știm că menirea Parlamentului e foarte discutabilă, inclusiv prin intermediul rezultatului unui referendum”, a punctat jurnalistul.

Emil Hurezeanu a amintit că Parlamentul se bucură de o cotă de încredere socială foarte scăzută. „Ce vor oamenii ăștia, să-l transforme într-o chermeză bisericoasă și melodramatică, cu scene de operetă bufă, de emoții nestăpânite?!”, s-a întrebat el.

Citiți și Cristian Tudor Popescu: Să producă Patriarhia niște spray-uri cu mir anti-DNA! 

Să nu se mire acest Parlament dacă la un moment dat, așa cum a existat o furie electorală la prezidențiale, să se declanșeze o furie în 2016 care să ceară revenirea la alt vot decât cel nominal, s-a văzut că e o eroare suplimentară, să ceară alți oameni”, a avertizat jurnalistul.

Despre faptul că voturile pentru ridicarea imunității par pentru unii parlamentari adevărate momente de încercare și ajung să invoce adesea divinitatea, Emil Hurezeanu a declarat că „este vorba de un microclimat de operetă în care funcționează la o scară destul de trivializată comunitatea noastră mică, umilă, cu alegători, cu deputați, cu oameni care se sărută, prieteni din tabere diferite. E forma degradată a felului în care înțelegem comunitatea, consensurile, interesele comune care trebuie apărare sau, dimpotrivă, diferențiate”.

Nu trebuie să pornești de fiecare dată de la electoratul asistat, pe care îl potolești cu ulei, făină... și mai apari în două trei-emisiuni, intri în tot felul de lobby-uri pentru prietenii din industrie sau afaceri cu un birou în provincie sau dacă ești deputat de București cu două secretare drăguțe, uite-așa trece timpul și ești un înalt dregător al statului”, a mai spus jurnalistul, reiterând faptul că electoratul are așteptări reale de la Parlament.

Emil Hurezeanu a adăugat astfel că trebuie schimbate excesele într-o clasă politică meritocratică.

Sunt gata s-o spun de fiecare dată că un Parlament cu mai puțini membri și cu parlamentari excelenți ar merita să fie și mai bine plătit. Sunt mai selectiv, mai atent, mai drastic cu cel care greșește. Înseamnă că funcția parlamentară devine o atracție a oamenilor dotați, care se îndreaptă spre Parlament pentru slujirea interesului public. Nu trebuie subestimată importanța atracţiei pecuniare. Alminteri, avem de-a face cu cetățeni nemulțumiți, săraci, cu funcționari publici amenințați cu concedierile, dar care îi umilesc pe cetățeni, cu politicieni care nu apar în forumurile politice decât pe criterii de afinități obscure, care țin de interese personale și de grup, nu de valori care la rândul lor să creeze valori”, a mai spus jurnalistul.

Citiți și Klaus Iohannis: Parlamentul nu se poate erija în instanță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...