Diplomatul Bogdan Aurescu este noul ministru de Externe al României

Data publicării:
bogdan aurescu mediAafax

ACTUALIZARE 19:00 Bogdan Aurescu a depus jurământul la Cotroceni și a devenit noul ministru de Externe. Președintele a ținut să-l felicite pe Victor Ponta pentru această nominalizare la șefia MAE.

____________

Victor Ponta a trimis o altă nominalizare pentru conducerea Ministerului de Externe în persoana lui Bogdan Aurescu, după ce anterior îl propusese pe Mihnea Motoc, în urma demisiei lui Teodor Meleşcanu.

În prezent, Mihnea Motoc este ambasador al României la Uniunea Europeană, funcţie pe care o ocupă din 2008.

Administraţia Prezidenţială anunţă că la ora 19.00 va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de către Bogdan Aurescu.

Numele lui Bogdan Aurescu - cel care a câștigat la Haga procesul României cu Ucraina pentru delimitarea platoului continental și cel care a negociat din partea României acordul cu SUA privind scutul antirachetă - a mai fost vehiculat, pe surse, ca propunere pentru șefia MAE și în 2009 (când în cele din urmă a fost numit Teodor Baconschi), dar și în 2012, după demisia lui Teodor Baconschi (când a fost numit în cele din urmă Cristian Diaconescu).

Diplomat de carieră, Bogdan Aurescu a fost numit secretar de stat pentru afaceri strategice în Ministerul Afacerilor Externe la 4 februarie 2009.

În perioada august 2010 – februarie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri europene, coordonând, de asemenea, Direcţia Politici de Securitate.

În perioada martie – iunie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri globale.

Din iunie 2012, este secretar de stat pentru afaceri strategice.

Lucrează în MAE din 1996, începându-şi activitatea în cadrul Direcţiei Juridice şi Tratate, ca referent relaţii.

Între 1998 şi 2003 a ocupat succesiv funcţiile de consilier în cadrul Cabinetului Ministrului, director adjunct al Direcţiei Juridice şi Tratate, director de cabinet, director al Direcţiei Juridice şi Tratate / Drept Internaţional şi Tratate, director general al Direcţiei Generale Afaceri Juridice.

În perioada 2003-2004 a deţinut, în cadrul MAE, funcţia de subsecretar de stat – Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar în intervalul 2004-2005 pe cea de secretar de stat pentru afaceri europene.

Începând din septembrie 2004, Bogdan Aurescu a fost Agentul României pentru Curtea Internaţională de Justiţie, coordonând – pe tot parcursul procedurilor – activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internaţională de Justiţie privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat la data de 3 februarie 2009.

În perioada 2010-2011 a fost negociator-şef pentru România al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă şi al Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA. Are, în prezent, gradul diplomatic de ministru-plenipotenţiar.

Este membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga, membru supleant în Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei, reprezentant supleant al României la Comisia Dunării şi Arbitru desemnat de România în conformitate cu articolul 2 din Anexa VII la Convenţia ONU privind Dreptul Mării. Este, de asemenea, preşedintele Secţiei de Drept Internaţional a Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale şi al Ramurii Române a „International Law Association” (Londra), redactor-şef al Revistei Române de Drept Internaţional, membru al Colegiului de Redacţie al revistei Curierul Judiciar, precum şi membru al Consiliului Ştiinţific al revistei ACTA Universitatis Lucian Blaga (Sibiu).  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Declarația Unică 2025 vine cu o schimbare importantă. Românii care nu mai trebuie să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
candidati prezidentiale
Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...