Astfel, magistraţii au respins ca nefondată contestaţia lui Nicușor Constantinescu, dar şi pe cea formulată de DNA, prin care procurorii cereau interzicerea exercitării funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în timpul controlului judiciar.
De asemenea, Nicuşor Constantinescu este obligat la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuielile judiciare către stat. Decizia de marţi a Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
Reamintim că apărătorul lui Nicuşor Constantinescu a cerut un cazier judiciar modificat, prin care acesta să poată lua legătura cu angajaţii consiliului, cu condiţia să nu atingă subiectul Centrului Militar Zonal.
Nicușor Constantinescu este cercetat pentru abuz în serviciu. În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că preşedintele Consiliului Judeţean nu a asigurat reparaţiile sediului, piese de schimb şi consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal şi a paralizat liniile de comunicaţii ale unităţii militare. Procurorii îl mai acuză că a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa. Prejudiciul total provocat Ministerului Apărării Naţionale a fost de peste 67 de mii de lei.