Sechestru pe conturile Petrotel Lukoil

Data publicării:
lukoil l
Comunicatul Parchetului Curții de Apel Ploiești:

În dosarul penal nr.254/P/2014 în cadrul căruia se efectuează cercetări faţă de S.C.PETROTEL LUKOIL S.A. Ploieşti şi BOGDANOV ANDREY IUREVICI pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de spălare de bani au fost extinse cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii prev. de art.272 alin.1 lit.b din Legea 31/1990 republicată şi de spălare de bani prev. de art.29 alin.1 lit.a din Legea 656/2002.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus măsura preventivă a controlului judiciar faţă de RAŢĂ ANDREI, DĂNULESCU DAN, DUŢU DOREL, EROGOV YURI, VOINSTEV ALEXEY, ultimii doi având cetăţenie rusă, toţi angajaţi ai SC PETROTEL LUKOIL SA Ploieşti.

Cercetările au stabilit faptul că, suspecta SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, a rambursat în baza unor contracte, cu titlu de împrumut, acţionarului majoritar LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda suma de 1.511.904.038,94 dolari SUA şi 552.977.284,35 euro cu justificarea restituire creditare.

Totodată, suspecta SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, a primit în baza unor contracte cu titlu de investiţii, de la acţionarul majoritarLUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda suma de 32.476.926 euro şi 304.186.078,78 dolari SUA, deşi conform bilanţurilor, balanţelor şi raportărilor către ANAF, activul societăţii este de 48.522.486 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 257.995.952 euro neregăsindu-se în activul patrimonial al societăţii.

Mai mult, suspectei SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, conform rulajelor de cont, i s-a virat în cont, de la acţionarul majoritar LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda, suma totală de 480.176.734,90 euro, echivalent monedă naţională, cu titlu de majorare capital social, dar conform situaţiei raportate la Oficiul Registrului Comerţului pe baza documentelor financiar contabile ale societăţii, capitalul social este de 105.881.929,76 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 374.294.805,14 euro neregăsindu-se în aportul de capital. Cu toate că suma respectivă a fost primită cu titlu respectiv, conform rulajelor de cont, aceasta a fost fracţionată şi rambursată cu titlu restituire creditare în aceeaşi zi în care a intrat în conturile bancare.

Ca urmare a politicii comerciale practicate de S.C.Petrotel Lukoil S.A., s-a realizat decapitalizarea societăţii, fapt relevat şi de rapoartele administratorilor societăţii, rapoarte aferente anilor 2012 si 2013.

Valoarea prejudiciului, estimată în acest moment, este în cuatum de 1.185.268.188,35 EURO şi 1.526.293.530,93 USD pentru infracţiunea prev. de art. 272, alin.1, lit. b din Legea 31/1990 republicată şi în cuantum de 1.526.293.530,93 USD şi 552.977.284,35 EURO pentruinfracţiunea prev. de art. 29, alin. 1, lit. a din Legea 656/2002 .

La data de 08.07.2014, în conformitate cu prevederile legale, respectiv art.32 din Legea 656/2002 potrivit cărora „în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor (...), luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie” şi în acelaşi sens art.33 alin.6 din Legea 656/2002 „pentru a garanta ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de codul de procedură penală” s-a dispus măsura sechestrului asigurător.

În cauză, în urma extinderii cercetărilor faţă de LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda şi faţă de S.C.PETROTEL LUKOIL S.A. Ploieşti au fost extinse şi măsurile asigurătorii. Acestea au fost aplicate asupra unor bunuri aparţinând LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro, respectiv asupra conturilor bancare deţinute de această entitate juridică la bănci comerciale situate în U.K. şi Olanda, asupra primelor de emisiune în cuantum de 1.880.931,388 lei precum şi asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni, deţinute de aceasta în cadrul S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti.

De asemenea, au fost instituite noi măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare deţinute de către suspecta S.C.Petrotel Lukoil S.A.Ploieşti, la bănci comerciale situate în Olanda, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro.

Citiți și: Sechestru la Rafinăria Petrotel, deținută de Lukoil


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...