Demnitarii României care au ajuns după gratii

Data publicării:
CATUSE5425080-Mediafax Foto-ADRIAN PICLISAN-4

Cel mai cunoscut caz de demnitar încarcerat este cel al fostului premier Adrian Năstase. El a fost acuzat de strângere ilegală de fonduri pentru campania electorală din 2004 în dosarul Trofeul Calităţii. Condamnarea definitivă a fost dată în iunie anul trecut. Fostul premier a executat nouă luni luni de închisoare şi a fost eliberat condiţionat în martie.

Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a fost trimis după gratii pentru deturnare de fonduri europene. Deşi faptele au fost comise în 1999, dosarul a fost trimis în judecată în 2003, iar sentinţa definitivă s-a dat nouă ani mai târziu. Ioan Avram Mureşan a primit trei ani de închisoare şi în dosarul numit de presă, Caltaboşul pentru complicitate la luare de mită.

În acelaşi dosar ispăşeşte trei ani de închisoare şi un alt fost ministru, Decebal Traian Remeş. După gratii a ajuns, în luna aprilie a acestui an, şi fostul senator Cătălin Voicu. El a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru trafic de influenţă săvârşit în 2010.

Pentru aceeaşi infracţiune execută o pedeapsă de cinci ani cu închisoare şi fostul deputat liberal Virgil Pop. Dosarul său a fost trimis în instanţă în 2008. Condamnarea a venit patru ani mai târziu.

În 2012 a primit o condamnare definitivă şi fostul secretar de stat Emilian Cutean. Anchetatorii spun că ar fi fraudat Guvernul României în 2004 în care a condus Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor.

Ionel Manţog, fost secretar de stat în ministerul Economiei şi director al Complexului Energetic Turceni, execută o pedeapsă de cinci ani de închisoare. Deşi faptele de abuz în serviciu au fost comise în perioada 2001 - 2002, sentinţa a fost dată în iulie 2012.

Un record în ceea ce priveşte trenarea unui dosar în justiţie este cel care i-a avut protagonişti pe Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac. Cei doi au primit abia în 2008 condamnări în Dosarul Revoluţiei din decembrie 1989.

Adrian Năstase

- fost prim-ministru

- 2 ani de închisoare

-eliberat în martie 2013

Acuzaţia: folosirea influenţei pentru bani, bunuri sau alte foloase

Ioan Avram Mureşan

- fost ministru al Agriculturii

- 7 ani de închisoare

Acuzaţia: deturnare de fonduri europene

Decebal Traian Remeş

- fost ministru al Agriculturii

- 3 ani de închisoare

Acuzaţia: deturnare de fonduri europene

Cătălin Voicu

- fost senator

- 7 ani de închisoare

Acuzaţia: trafic de influenţă

Virgil Pop

- fost deputat

- 5 ani de închisoare

Acuzaţia: trafic de influenţă

Emilian Cutean

- fost secretar de stat

- 5 ani de închisoare

Acuzaţia: fraudă

Ionel Manţog

- fost secretar de stat

- 5 ani de închisoare

Acuzaţia: abuz în serviciu

Victor Atanasie Stănculescu

- fost ministru al Apărării

- 15 ani de închisoare

Acuzaţia: omor deosebit de grav

Mihai Chiţac

- fost ministru de Interne

- 5 ani de închisoare

- decedat în 2010

Acuzaţia: omor deosebit de grav

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Accident grav pe pârtia Voineasa. Un copil proiectat în aer de un teleschi defect, fracturi multiple la bazin
Digi FM
Jennifer Lopez s-a reîntâlnit cu Ralph Fiennes, la 22 de ani de la premiera „Maid In Manhattan”: Te iubesc...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Declarațiile ministrului muncii despre pensii care vor enerva pensionarii. „Nu în mandatul meu!”
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025