Terenurile de la Nana, în vizorul DNA. Oficiali ai judeţului Călăraşi, urmăriţi penal pentru retrocedări ilegale

Data publicării:
Sigla noua DNA - Directia Nationala Anticoruptie - Mediafax Foto-Liviu Adascalitei-3

 

Anchetatorii au stabilit că, în 12 iulie 2007, Dorobanțu Dorel și un reprezentant al OCPI Călăraşi au încheiat un proces-verbal de delimitare a unei suprafeţe de 1982,54 ha, aflată în domeniul public al statului (administrarea Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agrcolă Fundulea), în vederea punerii în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbăneşti, Săruleşti, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupşanu, invocând art. 47 din regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005 şi fără a dispune de documente care să reflecte modul de calcul al acestor suprafeţe.

Contre Traian Băsescu – Dan Voiculescu. Președintele: Pusese ochii pe terenul fiicei mele

Anchetă extinsă în cazul Nana. Opt persoane sunt acuzate de 135 de acte de abuz în serviciu privind retrocedările

Primarul și viceprimarul din Nana sunt urmăriți penal

T. Băsescu, despre terenul de la Nana: Italianul a dat pe teren 2.900 de euro pe hectar, eu i-am dat 4.500, acum aş obţine 8.000

ANRP cere anularea retrocedărilor de teren de la Nana. Fost consilier prezidenţial:"Terenurile erau la a treia vânzare"

Dosarul terenurilor din Fundulea, la DNA. Guvernul: 2.000 de hectare, trecute ilegal în proprietate privată

Aceste prevederi, însă, nu erau aplicabile terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare agricolă.

La data de 13.07.2007, membrii Comisiei judeţene de fond funciar Călăraşi, compusă din suspecții Şerban Jenel, Coman Cornel, Clăbescu Doru Eduard, Ifrim Elena, Năbîrgeac Ion, Dobre Aurelian, Jarul Eugen, Pșanu Stelian, Tudone Dumitru, Marinescu Badea, Titu Ana, Buruiană Cornel, au aprobat delimitarea acestui teren în suprafaţă de 1982,54 ha, aflat în administrarea I.N.C.D.A. Fundulea şi trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului Fundulea.

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea competenţelor prevăzute de lege şi fără a verifica şi clarifica situaţia juridică a terenului ce a făcut obiectul trecerii din domeniul public în domeniul privat, respectiv dacă acesta era indispensabil activităţii de cercetare, cu atât mai mult, cu cât, la data respectivă, nu exista o justificare a delimitării suprafeţei de teren respective.

Urmarea a fost validarea transferului unor poziţii din anexele întocmite la nivelul mai multor comisii locale de fond funciar în anexe întocmite la nivelul Comisiei locale de fond funciar Fundulea, având drept consecinţă sporirea valorii terenului transferat.

Prin această operațiune s-a produs o pagubă patrimoniului statului, constând în diminuarea acestuia cu terenul dezafectat din domeniul public, valoarea acestui teren fiind cuprinsă, potrivit „Ghidului cu preţurile orientative ale proprietăţilor imobiliare pentru judeţul Călăraşi, pentru anul 2007, transmis de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, între: minim 1.486.905 euro şi maximum 2.973.810 euro, în situaţia în care suprafaţa de 1982,54 ha reprezintă teren agricol situat pe teritoriul administrativ al oraşului Fundulea; 59.476.200 euro, în situaţia în care terenul în suprafaţă de 1982,54 ha este situat adiacent căilor rutiere sau la limita construită a localităţilor (posibil de transferat în intravilan).

În aceeași perioada de referință, (anul 2007), suspecții Manea Victor, Tudor Lucian, Culea Dumitru, Giurea Constantin și Chirică Constantin au întocmit propuneri către Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi, pentru solicitarea unor suprafeţe de teren, deşi, fie aveau teren în rezervă, fie nu efectuaseră demersuri pentru solicitarea altor suprafeţe pe raza jud. Călăraşi.
Prin această modalitate au fost obţinute foloase necuvenite pentru persoanele care au fost puse în posesie cu suprafeţele de teren respective, având o valoare mult mai mare decât cele la care erau îndreptăţiţi, dacă reglementările legale ar fi fost respectate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”