Alin Țucmeanu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, reţinut de DNA

Data publicării:
alin tucmeanu

ACTUALIZARE 21.30. Alin Țucmeanu a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru luare de mită și complicitate la dare de mită.

În perioada iulie – noiembrie 2015, inculpatul Țucmeanu Alin Iulian, în calitate de secretar de stat în Ministerul Sănătății, a acceptat promisiunea unei sume de bani neprecizată din partea inculpatului Vodislav Cristinel Spiridon, pentru a aproba finanțarea unui contract privind achiziția de aparatură medicală, în valoare de 2.207.100 lei plus TVA, subsecvent acordului cadru încheiat între o unitate spitalicească și societatea reprezentată de acesta din urmă.

Totodată, inculpatul Țucmeanu Alin Iulian, l-a ajutat pe inculpatul Vodislav Cristinel Spiridon să ia legătura cu persoanele abilitate să încheie acel contract și a insistat pe lângă acestea în acest sens, asigurându-le de ”seriozitatea” omului de afaceri și de faptul că acesta își va onora promisiunea de a le remite suma totală de 60.000 de euro.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpaților Țucmeanu Alin Iulian și Vodislav Cristinel – Spiridon li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentați la data de 17 noiembrie 2015, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”, a comunicat DNA.


Suspiciunile procurorilor DNA sunt în legătură cu o serie de contracte privind modernizarea unui spital. Alin Țucmeanu este suspectat de luare de mită.

Anchetatorii au făcut percheziții la domiciliul acestuia dar și la biroul de la Ministerul Sănătății. 

Numele acestuia apare și într-un raport al Curții de Conturi din urmă cu aproape patru ani, ce viza cheltuieli nejustificate în valoare de 600.000 de euro de la Spitalul Județean Ilfov. Banii au ajuns și la una din firmele din al cărei acționariat făcea parte Alin Țucmeanu în 2013.

Alin Țucmeanu a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății în 2014.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri