RETROSPECTIVE 2014 | Scandalul manualelor a lăsat copiii din clasele I şi a II-a fără cărţi

Data publicării:
matematica manuale

Anul a început cu scandal la Ministerul Educaţiei. Anunţarea abia în martie a criteriilor de selecţie a noilor manuale digitale pentru clasele I şi a II-a a declanşat războiul între editori şi oficialii ministerului.

Documentul care stabileste regulile de licitatie, regulie de selectie a manualelor, este aparent semnat în 22 noiembrie 2013, Ministerul l-a ţinut secret. Nu l-a publicat în Monitorul Oficial, nu ni l-a comunicat, nu l-a pus pe site, Nu l-a pus în nomemclatorul de decizii până acum o săptămână. Ne lasă tot timpul sentimentul că sunt nişte companii protejate. Companii care trebuie să ştie dinaine ce trebuie făcut şi cum trebuie făcut”, afirma Mihail Penescu, preşedintele Uniunii Editurilor de Manuale.

Ministrul Educaţiei nu s-a lăsat mai prejos în acest conflict: „Un manual, dacă are o greşeală, este refuzat. Or, dumnevoastră, presa, şi părinţii aţi semnalat. Această regulă nu exista înainte şi cred că sunt supăraţi anumiţi oameni”.

Abia în vară, oficialii ministerului au anunţat câştigătorii licitaţiei pentru manualele digitale.

„Vor exista şi vor fi foarte multe contestaţii care vor bloca licitaţia. Şi vom solicita anularea licitaţiei care după părerea noastră face un rau învăţământului, în primul rând, şi nu respectă legea”, afirma Penescu.

Zis şi făcut. Editorii au contestat licitația, astfel că abia la finalul lunii septembrie au fost desemnaţi noii câştigători. Şcoala începuse deja iar cei peste 340.000 de copii din clasele I şi a II-a au avut pe bănci doar florile aduse pentru învăţătoare.

La jumătate lunii octombrie, ministerul a publicat pe site toate variantele declarate câştigătoare în urma licitaţiei. Abia atunci, învăţătorii au comandat manualele pe care le-au considerat cele mai potrivite pentru elevii lor.

Până ca noile manuale să fie gata și în format clasic, ministerul a apelat o o soluţie de avarie: le-a retipărit pe cele vechi. Adică, un milion de lei din bani publici.

O cheltuială publică absolut inutilă din moment ce manualele vechi retipărite au fost folosite mai puţin de două luni. La începutul lui decembrie, noile manuale au început să ajungă în școli.

Un moment mult așteptat de elevi.

Ministerul Educației a avut probleme în acest an și după examenul de bacalaureat. Absolvenții de liceu nu au primit diplome, ci adeverințe. Motivul: o anchetă DNA la firma privată care tipărea aceste documente.

Au fost tineri care s-au plâns că au avut probleme când s-au înscris doar cu adeverințele la universități din străinătate. Diplomele vor ajunge, cel mai probabil la începutul anului viitor, spun reprezentanții Ministerului Educației.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeile se pot pensiona anticipat în 2025 în condiții mai avantajoase. Ce prevede noua lege a pensiilor
Digi FM
Kamara și-a cerut iubita de soție pe scenă, în noaptea de Revelion: „Am intrat în 2025 în forță”
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
Hugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua...
Adevarul
Unde își mută românii firmele și ce facilități fiscale au alte state
Newsweek
Cea mai rea veste de la Casa de Pensii. „Lucrăm, dar nu facem plăți”. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025