România devine lider regional în producția de energie. Președintele a promulgat legea care reglementează statutul eolienelor offshore

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
iohannis eoliene offshore
sursa: colaj Profimedia

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea privind energia eoliană offshore, relatează Agerpres.

Actul normativ reglementează cadrul general necesar implementării în România a proiectelor de producere a energiei electrice din resurse eoliene offshore.

"Implementarea proiectelor de producere a energiei electrice din resurse eoliene offshore se realizează cu respectarea principiului nediscriminării, în condiţii de concurenţă loială, şi cu respectarea principiului de prevenire şi controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile cu impact semnificativ asupra mediului", se arată în lege.

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a anunţat Ministerul Energiei, după promulgarea acestei legi de către preşedintele României, Klaus-Werner Iohannis.

"România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore. Astăzi, preşedintele României, domnul Klaus-Werner Iohannis, a promulgat Legea privind energia eoliană offshore. În 30 de zile, pe data de 30 mai, Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare. Prin legea promulgată astăzi de preşedintele României, ţara noastră şi-a reconfirmat rolul de lider regional în domeniul energiei", precizează ministerul printr-un comunicat.

Adoptarea unui cadru legislativ pentru demararea exploatării resurselor eoliene offshore este un demers vital în asigurarea independenţei şi rezilienţei energetice a României. Totodată, prin legea promulgată astăzi, România marchează îndeplinirea unui alt jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.