VIDEO Un incendiu puternic a izbucnit la un bloc aflat în renovare, din Sectorul 5
Data actualizării: Data publicării:
Un incendiu puternic a izbucnit la un bloc aflat în renovare, din Sectorul 5 al Capitalei, în cartierul Rahova. Locatarii au fost evacuați de urgență.
ACTUALIZARE 10.45. Primăria Sectorului 5 a anunţat că va acorda sprijinul necesar persoanelor afectate de incendiul produs la blocul de pe strada Modoran Ene, potrivit unui comunicat al autorităţii locale. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 au menţionat că organele abilitate au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la declanşarea incendiului.
Aceştia au precizat că incendiul a fost lichidat la scurt timp după ce s-a declanşat focul, pompierii au intervenit cu promptitudine şi nu au fost înregistrate victime.
Incendiul a izbucnit pe terasa blocului, iar fumul dens poate fi văzut de la kilometri depărtare.
Până în acest moment, nu au fost raportate victime și nu se cunoaște motivul izbucnirii incendiului.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, la nivelul acoperişului. Au fost alertate zece autospeciale de stingere cu apă şi spumă, trei autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
Potrivit sursei citate, incendiul este lichidat, iar două persoane cu atac de panică primesc îngrijiri în ambulanţe.
A fost afectată doar terasa blocului.
Cele două persoane consultate de către echipajele SMURD au refuzat transportul la spital, precizează ISUBIF.