Cândva a fost una dintre cele mai importante baze secrete de pe teritoriul Uniunii Sovietice. Acum e doar un cimitir de moloz.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În sălbăticia siberiană a fluviului Enisei, sovieticii construiau în 1983 un sistem radar impresionant: proiectul Yeniseisk-15. Denumit Daryal-U (nume de cod NATO – Pechora), radarul era echipat cu două antene uriașe de 80 de metri înălțime.
Inițial, programul sovietic viza construirea a șapte astfel de sisteme, care ar fi trebuit să înlocuiască programul Dniepr (nume de cod NATO – Hen House), considerat revolut, însă doar două radare au fost finalizate până la sfârșitul anilor 1980. Dar acestea nu fost niciodată funcționale.
Daryal-U a devenit rapid subiect de controversă între Statele Unite și URSS. Sovieticii susțineau că sistemul radar avea doar un singur scop, monitorizarea spațiul cosmic, însă oficialii de la Pentagon spuneau că, de fapt, radarul masca o instalație sofisticată de avertizare timpurie în caz de atac balistic, lucru care încălca Tratatul ABM din 1972 privind armele strategice antibalistice.
Disputa americano-sovietică avea să ducă la sistarea programului în 1987. Doi ani mai târziu, URSS recunoaștea că Daryal-U era o încălcare a Tratatului ABM și începuse dezembrarea instalațiilor. Numai că demantelarea avea să fie oprită în 1991, pe fondul colapsului Uniunii Sovietice.
Ce s-a petrecut în momentul în care situl din ținutul Krasnoiarsk a fost lăsat baltă? Au început furturile masive. Cei care și-au frecat primii palmele, cunoscând mina de aur lăsată în urmă de tranziția post-sovietică, au fost chiar militarii din baza Yeniseisk-15.
„Normal că obișnuiam să ne ducem acolo. Vremurile erau grele în anii 1990. Știam ca-n palmă unde se aflau toate: fierul, cuprul și alte materiale. Vânzând toate astea, am avut bani ca să plătim anii de școală ai copiilor noștri. Cupru, aluminiu, luam tot ce ne pica la mână”, spune unul dintre foștii angajați ai stației radar într-un videoreportaj realizat de Radio Europa Liberă.
Odată tras pe linie moartă proiectul Yeniseisk-15, cartierul muncitoresc dezvoltat în jurul stației s-a văzut condamnat la sărăcie. „Voiam să mă sinucid. Copiii mei mureau de foame chiar sub ochii mei. Când militarii au plecat de-aici, soțul meu s-a apucat de băut. Mulți oameni ajunși la sapă de lemn și-au înecat amarul în băutură”, mărturisește o localnică din mica așezare urbană Enisei.
Deceniile care au urmat nu aveau să îmblânzească în vreun fel situația finaciară a zonei.
