Una dintre cele mai frumoase case din Craiova, demolată pe baza unei autorizaţii expirate

Data publicării:
craiova

Bijuterie arhitecturală, demolată ilegal la Craiova. Una dintre cele mai frumoase case din oraş a fost demolată de proprietari pe baza unei autorizaţii expirate de o lună. Activiştii pentru salvarea monumentelor au depus sesizări pentru salvarea casei, prea târziu însă. Din istoria de un veac a rămas acum doar moloz. Cu toate acestea proprietarul s-a ales cu o amendă de 70.000 de lei şi o plângere penală.

Casa, cu un stil arhitectural unic pentru Craiova, s-a prăbuşit la pământ în câteva clipe. Activitiştii pentru salvarea monumentelor au oprit pentru scurt timp demolarea, dar minunea nu a ţinut decât o zi.

Până acum câteva zile, aici era o bijuterie arhitecturală în stilul art-nouveau italian. Acum, dincolo de aceste garduri, sunt doar nişte ruine.

Construită în 1912, a aparţinut în perioada interbelică unui colonel din Armata Română. Moştenitorii săi nu au clasat-o ca monument, au preferat să o vândă cui a dat mai mult. Acum o săptămână, cei care luptă pentru salvarea monumentelor au depus dosarul pentru clasarea casei drept monument. Prea târziu însă.

Paul Andrei, activist pentru salvarea monumentelor: Am depus o cerere de clasare de urgenţă la Direcţia de Cultură judeţeana Dolj pentru a salva această casa, noi considerăm că merită să fie în patrimoniu cultural

Reporter: De ce credeţi că până acum nu a fost clasată?

Paul Andrei, activist pentru salvarea monumentelor: Nu a interesat pe nimeni, nici autoriţăţile, nici foştii proprietari.

Pentru că autorizaţia de demolare expirase deja de o lună, noii proprietari s-au grăbit să termine cu operaţiunea. Pentru că au depăşit termenul legal, au fost amendaţi cu 70.000 de lei.

Horia Dulvac, director la Direcţia de Cultură Dolj: „Chiar în momentele în care se analizau aceste planuri urbanistice zonale şi schiţe, am fost înştiinţati despre faptul că proprietarul a trecut la o demolare profund ilegală şi revoltătoare”.

Procedura de clasare ca monument istoric este greoaie şi de durată. Pe proprietari nu i-a interesat, chiar dacă astfel ar fi fost scutiţi de plata impozitelor.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...