Un tânăr de 29 de ani a fost decapitat de un cablu, în timp ce se plimba cu un skijet pe apă, în Arad

Data actualizării: Data publicării:
Skijet
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Un tânăr de 29 de ani a murit sâmbătă, după ce a fost decapitat de un cablu în timp ce se plimba cu un skijet pe apă, în Arad.

Tragicul accident a avut loc pe suprafața de apă a unei balastiere din zona localității Fântânele, județul Arad, scrie Arad Online. Tânărul nu a observat o sârmă care traversa balta și a fost decapitat de aceasta, în timp ce se plimba cu un skijet. Alături de acesta, pe skijet se mai afla o tânără de 22 de ani care a fost rănită ușor.

Inspectoratul de Poliție Județean Arad a transmis că a fost deschis un dosar penal pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul: „În ziua de 19 August a.c., în jurul orei 16:40, prin SNUAU 112 a fost sesizat un incident pe suprafața de apă a unei balastiere din zona Zăbrani. Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de aproximativ 29 de ani, din Jud. Timiș, în timp ce se deplasa cu un skijet pe apă, împreună cu o tânără, ar fi fost implicat într-un accident. În urma accidentului, tânărul și-a pierdut viața, tânăra fiind rănită ușor, la prima vedere. În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului. Trupul neînsuflețit a fost transportat la SJML Arad, în vederea efectuării autopsiei, stabilirii cauzei decesului și luarea măsurilor de urmare.”

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri