Un tânăr de 21 de ani a murit, după ce a fost lovit de o maşină pe o trecere de pietoni

Data publicării:
Mașină de poliție
Un bărbat a murit pe loc după ce a căzut de pe o schelă

Un tânăr de 21 de ani a murit, după ce a fost lovit de o maşină pe o trecere de pietoni pe o stradă din municipiul Suceava, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Potrivit sursei citate de Agerpres, vinovat de producerea accidentului a fost un tânăr de 26 ani, din municipiul Rădăuţi, care se deplasa cu maşina dinspre strada Traian Vuia către cartierul Burdujeni, iar în zona trecerii de pietoni situată la intersecţia semaforizată cu strada Promenadei a acroşat cu partea din faţă pietonul de 21 ani.

"La faţa locului a intervenit un echipaj al ambulanţei, care l-a preluat pe pieton şi l-a transportat la Spitalul Judeţean Suceava, însă în timpul transportului a fost constatat decesul acestuia", se precizează în comunicatul IPJ Suceava.

Şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri