Un șofer de microbuz din Cluj a fost amendat cu 9.000 de lei, pentru că niciun pasager nu avea bilet

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Cei doi șoferi implicați în incident au fost duși la audieri

Un șofer de microbuz din Cluj-Napoca a fost amendat cu 9.000 de lei, pentru că niciunul dintre călători nu avea bilet sau legitimaţie de călătorie, transmite IPJ Cluj.

„În jurul orei 06.50, poliţiştii Biroului Rutier Cluj au oprit în trafic, pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca, un microbuz destinat transportului de persoane, condus de un bărbat în vârstă de 63 de ani, din acelaşi municipiu. În cadrul verificărilor, poliţiştii au constatat că nicio persoană din microbuz nu deţinea bilet sau legitimaţie de călătorie, întrucât conducătorul auto nu a respectat obligaţia de a elibera aceste documente. Astfel, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională, cu amendă în valoare de 9.000 de lei”, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de IPJ Cluj, potrivit Agerpres.

În dimineaţa zilei de 13 ianuarie, în intervalul orar 6,30 - 9,00, poliţiştii Serviciului Rutier Cluj şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au desfăşurat o acţiune pentru verificarea transportului rutier de persoane, potrivit Agerpres. Acţiunea s-a desfăşurat la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

În cadrul activităţilor au fost vizate: verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto; verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente; respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare; verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz; testarea cu aparatul etilotest a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport; valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului; depistarea activităţilor ilegale de transport rutier de persoane.

„În acest context, la nivelul judeţului Cluj au fost verificate 224 de autovehicule destinate transportului de persoane, fiind aplicate un număr de 57 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 51 pentru încălcarea normelor prevăzute de OUG 195/2002”, se mai arată în comunicat. 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...