Un bucureștean suspectat de zoofilie a fost reținut. Câinele bărbatului a fost dus la un adăpost

Data publicării:
barbat cu catuse la maini
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Poliţiştii Capitalei au făcut, vineri, o percheziţie la locuinţa unui bucureştean suspectat de zoofilie. Acesta a fost audiat şi ulterior reţinut, iar câinele a fost dus la un adăpost.

Vineri, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul pentru Protecţia Animalelor au făcut percheziţii la locuinţa unui bărbat din Bucureşti, într-un dosar penal de zoofilie, a informat Poliţia Capitalei.

„În fapt, la data de 22 octombrie 2024, Serviciul pentru Protecţia Animalelor a fost sesizat cu privire la faptul că un bărbat ar fi exercitat acte de zoofilie asupra câinelui pe care îl deţine. Astfel, faţă de bărbatul în cauză s-a început urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de zoofilie. În vederea administrării materialului probator, în 1 noiembrie 2024, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă. De asemenea, a fost identificat şi câinele supus de către bănuit la infracţiunea precizată”, menţionează Poliţia.

Potrivit sursei citate de News.ro, a fost emis un ordin de plasare a animalului în adăpost, acesta fiind transportat, ulterior, într-un centru al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor.

Suspectul a fost depistat şi dus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul pentru Protecţia Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zoofilie.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noi lucruri acceptate la reciclare: Cum pot românii câștiga mai mult prin Sistemul Garanție-Returnare
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...