Un bărbat de 55 de ani a murit lovit de o maşină în timp ce traversa autostrada A1

Data publicării:
Mașină a Poliției. Imagine cu caracter ilustrativ.
FOTO Shutterstock

Un bărbat a murit vineri după ce a fost lovit de o maşină în timp ce traversa autostrada A1, pe sensul de mers Sebeş - Sibiu.

"Un bărbat de 55 de ani, din localitatea Pianu de Sus, a fost surprins şi accidentat mortal pe A1 Sebeş - Sibiu. Din primele date, acesta s-ar fi angajat în traversarea părţii carosabile, în calitate de pieton. Cercetările continuă", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

La rândul său, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba a informat că Secţia de Pompieri Sebeş a intervenit vineri pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane lovite de o maşină pe autostrada A1, sens Sebeş - Sibiu.

Când forţele de intervenţie au ajuns la locul producerii accidentului, victima se afla în stop cardio-respirator.

"Din nefericire, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia de către echipajele medicale prezente la locul producerii accidentului", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri