Un bărbat care conducea pe banda de urgenţă pe A1 a fost reținut de polițiști. Are permisul suspendat din 2021 şi era beat

Data publicării:
politist cu geaca reflectorizamta si ecuson polittia romana pe brat
Polițist în trafic. Foto: Profimedia Images

Un bărbat de 41 de ani a fost prins de poliţiştii rutieri în timp ce conducea pe banda de urgenţă a autostrăzii A1 Bucureşti - Râmnicu Vâlcea. El avea permisul suspendat din 2021 şi era băut, fiind reţinut pentru 24 de ore.

Potrivit IPJ Ilfov, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Bucureşti - Râmnicu Vâlcea au observat, la km 13, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, care conducea un autoturism pe banda de urgenţă.

În urma verificărilor, poliţiştii rutieri au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, din anul 2021. De asemenea, la testarea bărbatului cu aparatul etilometru, a rezultat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, scrie News.ro.

În urma probatorului administrat, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrăzi A1 Bucureşti- Râmnicu Vâlcea au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de bărbat.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, deschis pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri