Un șofer beat a fost prins conducând cu 150 km/h în loc de 50, cât era legal, pe o stradă din oraşul Ghimbav

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un tânăr care avea o concentraţie de peste unu la mie alcool pur în aerul expirat a fost prins, sâmbătă, conducând cu viteză triplă faţă de cea legală, pe o stradă din Ghimbav, judeţul Braşov. Iniţial, şoferul nu a tras pe dreapta la semnalele poliţiştilor, el fiind oprit la distanţă de câteva sute de metri.

Şoferul, care are 23 de ani şi este din municipiul Sfântul Gheorghe, a fost înregistrat, sâmbătă, cu aparatul radar, în timp ce circula pe o stradă din localitatea Ghimbav cu viteza de 151 km/h, deşi pe acel sector de drum viteza maximă admisă era de 50 km/h.

„Dată fiind abaterea înregistrată, s-a procedat la efectuarea semnalelor de oprire a autovehiculului şi, deşi iniţial  conducătorul auto nu s-a conformat, acesta a fost oprit după o distanţă de câteva sute de metri. La volanul autovehiculului depistat, poliţiştii au stabilit că se află un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Sfântu Gheorghe. Pentru că acesta prezenta indicii ale consumului de alcool, conducătorul auto a fost testat în acest sens, iar rezultatul aparatului etilotest a indicat 1,08 mg/l alcool pur in aerul expirat. Având în vedere acest rezultat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, transmit reprezentanţii Poliţiei Braşov.

Tânărul şofer a fost amendat contravenţional pentru depăşirea vitezei şi pe numele lui a fost deschis dosar penal.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri