Un tânăr de 16 ani din Constanța a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o femeie de 23 de ani. De asemenea, el ar fi furat din locuinţa victimei suma de 12.000 de lei, potrivit News.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Năvodari au reţinut pentru 24 de orei, un băiat de 16 ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de viol.
„Astfel, la data de 19 decembrie, acesta ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate, pe care ar fi deposedat-o, prin violenţă, de suma de 12.000 de lei. Ulterior, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, împotriva voinţei persoanei vătămate”, au precizat poliţiştii.
Victima este în vârstă de 23 de ani.
Tânărul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
El a fost prezentat instanţei, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Editor : C.L.B.