Video Studentul din Constanța care a încercat să-i dea foc unui profesor pentru că i-a dat o notă mică la examen a fost arestat preventiv

Data publicării:
polițiști
Foto: Captură Digi24

Studentul care a încercat să își incendieze profesorul, fiind nemulţumit de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile, printr-o decizie a judecătorilor Tribunalului Constanţa.

 

Tânărul în vârstă de 21 de ani a fost reţinut joi seară, în baza probatoriului administrat, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă la omor, informează Agerpres.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, la data de 27 iunie 2024, în jurul orelor 11,00, după ce nu a fost promovat la un examen tip restanţă al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, inculpatul a revenit în laboratorul în care se afla profesorul examinator, persoana vătămată A.A., ocazie cu care cu intenţie a stropit-o cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri şi i-a dat foc cu o brichetă, după care a blocat uşa sălii de curs pentru a o împiedica pe persoana vătămată să iasă din laborator. Datorită prezenţei de spirit a persoanei vătămate, care s-a ferit când a fost stropită şi a reuşit să stingă rapid flăcările de pe mâneca tricoului său şi de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp în urma acţiunii de violenţă a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale", se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Potrivit sursei citate, cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa, însă a invocat că doar încercase să o sperie pe persoana vătămată şi să se răzbune pe aceasta din cauză că îi dăduse nota 4 la examen.

Urmează ca inculpatul să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a se stabili dacă la data comiterii faptei a acţionat cu discernământ.

Joi, când studentul a fost dus de poliţişti la sediul IPJ, pentru audieri, el i-a înjurat pe ziariştii care au încercat să-i adreseze întrebări referitor la cele petrecute. 

Editor : Cristina Sava

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri