Presa internațională o laudă pe Simona Halep

Data actualizării: Data publicării:
2016 US Open - Day 10

Wtatennis.com scrie, joi, că liderul mondial, Serena Williams, a câştigat în faţa Simonei Halep unul dintre cele mai bune meciuri ale anului, „o confruntare titanică”, iar The Guardian notează că sportiva americană a fost împinsă la limită de româncă.

„Serena îi supravieţuieşte lui Halep într-un meci epic de la US Open. Numărul 1 mondial, Serena Williams, a câştigat unul dintre cele mai bune meciuri ale anului, impunându-se în faţa Simonei Halep într-o confruntare titanică de trei seturi”, a scris wtatennis.com.

The Guardian a notat că Williams a fost nevoită să arate hotărâre, curaj şi imaginaţie în faţa Simonei Halep, jucătoare care „s-a îndoit şi s-a îndoit, dar nu a vrut să cedeze”. „Serena Williams a fost împinsă la limită de locul cinci WTA, Simona Halep, într-un sfert de finală captivant pe Arthur Ashe Stadium”, adaugă jurnalul.

„Serena Williams pierde pentru prima dată un set la US Open, dar trece de Simona Halep şi ajunge în semifinale”, scrie tennis.com, care menţionează că meciul dintre cele două sportive a fost „plin de lovituri fantastice şi schimburi captivante”.

USA Today menţionează că Williams a avut un meci cu emoţii în faţa Simonei Halep. „Ea şi Halep au arătat un tenis frumos, în special în al doilea set”.

„Serena a avut nevoie să îşi arate jocul legendar pentru a o învinge pe Simona Halep”, notează şi ESPN.

Reuters subliniază performanţa Simonei Halep de a face break şi a câştiga un set în faţa Serenei Williams, ceea ce nu a mai reuşit nimeni la actuala ediţie a US Open.

Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-3, de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, în sferturile de finală ale US Open, după două ore şi 15 minute de joc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri