Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur, locul 101 WTA, venită din calificări, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-1, 6-2, pe rusoiaca Ekaterina Makarova, locul 61 WTA, în turul I al Kremlin Cup, scrie News.ro.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Jabeur a fost atât de concentrată încât nu şi-a dat seama când s-a terminat meciul.
Ea a realizat că a câştigat ghemul, apoi s-a aşezat la primire. A fost nevoie de anunţul arbitrului de scaun ca Ons Jabeur să înţeleagă că a câştigat partida, după numai 53 de minute de joc.
Ons Jabeur este sportiva pe care Simona Halep o întâlnise în turneul de la Beijing, atunci când a abandonat după un prim set pierdut în fața tunisiencei. „Nu-mi doream ca meciul să se încheie așa. Îmi doream o luptă adevărată. Din păcate, ea a fost accidentată. Nu am arătat foarte fericită pentru nu-mi doream să câștig în acest fel. Sper ca data viitoare când ne vom întâlni să jucăm un meci adevărat și niciuna din noi să nu fie accidentată”, declara după abandonul Simonei Halep tunisiana Ons Jabeur.
În faza următoare de la Moscova, sportiva din Tunisia va evolua cu americanca Sloane Stephens, locul 8 WTA.