Victorie extraordinară a Mihaelei Buzărnescu în fața lui Ostapenko

Data actualizării: Data publicării:
2017 US Open Tennis Championships - Day 1
Foto: Guliver/GettyImages

Mihaela Buzărnescu a confirmat și miercuri seară forma excelentă în care se află și faptul că este capabilă de marea performanță. Ea s-a calificat în optimi la turneul de la Doha spulberând-o pur și simplu pe favorita nr. 6, Jelena Ostapenko, cu 6-1, 6-3, scrie digisport.ro.

Meciul a durat puțin mai mult de o oră.

Mihaela Buzărnescu obține astfel prima victorie cu o sportivă din primele 10 clasate. Ostapenko e câștigătoarea de anul trecut de la Roland Garros, atunci când a învins-o pe Simona Halep.

„Sunt foarte emoționată. Mi-am dorit să trec cu bine peste acest meci. Mi-a ieșit”, a spus românca de 29 de ani, imediat după meci.

Mihaela Buzărnescu, cea care la sfârșitul anului trecut era remarcată într-un articol publicat pe site-ul WTA, a confirmat că rezultatele ei spectaculoase nu sunt întâmplătoare și este în ascensiune: în ianuarie, a realizat cea mai importantă performanță a carierei ei și s-a calificat în finala turneului de la Hobart, Australia, pe care a pierdut-o însă în fața belgiencei Elise Mertens (sportivă învinsă, însă, miercuri, la Doha, de Sorana Cîrstea).

Site-ul WTA amintea în articolul de la sfârșitul lui 2017 dedicat Mihaelei că sportiva născută la Bucureşti a obţinut titlul de doctor în Educaţie Fizică şi Sport (în 2016, la UNEFS Bucureşti). „Într-un sezon în care apariţia unor personaje variate a atras interesul fanilor tenisului, Mihaela Buzărnescu are locul aproape de capul listei. Iată de ce ar trebui să urmăriţi evoluţiile stângacei în 2018”, recomanda WTA.

În optimile de la Doha, Mihaela Buzărnescu o va întâlni pe Julia Goerges (locul 10 WTA), a noua favorită a turneului, o sportivă ce vine din Germania, dar care are și rădăcini românești și pe care românii au putut-o vedea, în plină ascensiune, anul trecut, la turneul BRD de la București.

Buzărenscu a făcut miercuri un prim set excepţional, 6-1 în 26 de minute, beneficiind şi de evoluţia slabă a letonei (14 lovituri câştigătoare și 21 de greşeli neforţate). Setul secund a fost ceva mai echlibrat, Ostapenko a condus cu 2-0, dar românca a luat şase din următoarele şapte ghemuri. Cu 16 lovituri câştigătoare şi numai 11 erori, Buzărnescu s- impus într-o oră şi cinci minute, scrie News.ro.

Citiți și: Calificare spectaculoasă a Mihaelei Buzărnescu la Doha, după un meci care părea pierdut

Patru românce sunt astfel în optimi la competiţia Premier 5 de la Doha: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Mihaela Buzărnescu.

Calificarea în turul al treilea al Qatar Open este recompensată cu un premiu în valoare de 33.750 de dolari şi cu 105 puncte WTA.

Singura ghinionistă până acum la Doha dintre românce a fost Irina Begu.  Acuzând o accidentare la piciorul stâng, ea s-a retras marți din proba de dublu de la Doha, unde urma să facă pereche cu Monica Niculescu. Învinsă în primul tur la simplu de Samantha Stosur, scor 6-4, 6-2, Begu a evoluat cu un bandaj la piciorul stâng în setul doi. Begu şi Monica Niculescu erau favorite 6 la Doha, unde urmau să joace în primul tur la dublu cu perechea cehă Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, în ultimul meci de pe terenul 3. Irina Begu şi Monica Niculescu au fost înlocuite de perechea germană Mona Barthel/Carina Witthoeft.

PROGRAMUL SPORTIVELOR DIN ROMÂNIA DIN OPTIMILE DE FINALĂ

Simona Halep, locul 2 WTA, va evolua, joi, în jurul orei 16:30, împotriva sportivei letone Anastasija Sevastova, locul 15 WTA, în optimile de finală ale turneului de la Doha. Această partidă va fi a treia care se va desfăşura pe terenul central.

Pe această arenă, ziua este deschisă de o altă româncă, Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, care va evolua, de la ora 13:00, cu spaniola Garbine Muguruza, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4. Al doilea meci va fi Karolina Pliskova - Catherine Bellis.

După partida Simonei Halep, nu înainte de ora 18.00, urmează duelul dintre daneza Caroline Wozniacki, locul 1 WTA, şi Monica Niculescu, locul 92 WTA, venită din calificări.

Pe terenul 1, Mihaela Buzărnescu o va întâlni în al doilea meci al zilei de joi pe germana Julia Goerges, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 9. Înaintea acestei partide, de la 14:30, se va disputa întâlnirea Caroline Garcia - Anna Blinkova.

Citiți și: 

O nouă surpriză la Doha. Sorana Cîrstea învinge una dintre cele mai în formă jucătoare ale anului

Monica Niculescu, meci greu în optimi la Doha. Cine îi va fi adversară

Simona câștigă spectaculos primul meci după finala de la Melbourne

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”