Thierry Van Cleemput: Simona Halep e o mare campioană, dar nu mi se potriveşte deloc

Data actualizării: Data publicării:
Thierry Van Cleemput
Thierry Van Cleemput

Antrenorul belgian Thierry Van Cleemput a declarat, duminică, după despărţirea de jucătoarea română de tenis Simona Halep, că nu are ''armele'' pentru a ajuta fostul lider mondial, astfel că de comun acord cele două părţi au decis să pună capăt colaborării.

Thierry Van Cleemput
Thierry Van Cleemput

''Ţin să spun că totul s-a desfăşurat bine la Doha, iar ea e o mare campioană şi o fată de treabă. A făcut un turneu bun. Dar nu mi se potriveşte deloc. Nu sunt capabil să o ajut. Doream o perioadă de încercare, de antrenamente la Bucureşti, şi o perioadă de încercare la turnee, înainte de a devenit oficial antrenorul său. Lucrurile au fost bune la turneu, dar, cum am mai spus, nu pot să o ajut şi nu mă tem să spun acest lucru. Nu-i pot oferi lucruri pe care nu le cunosc sau pe care nu ştiu să le fac. Ea face totul când e pe teren. Dacă joacă rău, nu e vina mea. Dacă joacă bine, nu e meritul meu. Nu am abilitatea de a putea cu adevărat să mă implic, nu am armele. Când am văzut asta, ne-am întrebat la ce serveşte (colaborarea, n. red.). Nu vreau să fiu alături de Simona Halep doar pentru a primi un salariu. Vreau să fiu alături de ea ca să îmi fac meseria de formator, pentru că pot propune soluţii. Iar aici nu am simţit asta, nici unul, nici altul. Şi ne-am spus că trebuie să continuăm colaborarea, pentru că ar fi o eroare, şi nu ar fi bine nici pentru ea, nici pentru mine'', a declarat Van Cleemput pentru site-ul radioteleviziunii belgiene (RTBF).

Fostul antrenor al tenismanului belgian David Goffin a recunoscut şi problemele de comunicare întâmpinate de cei doi: ''Ea vorbeşte română, iar cu mine trebuia să vorbească în engleză, iar eu vorbesc franceza şi parţial engleza. Vocabularul comun, în engleză, nu era suficient. Însă nu a fost o problemă de comunicare, ci sentimentul a fost cel la care ne-am raportat''.

Van Cleemput s-a referit şi la limbajul sportiv dintre el şi Halep: ''Asta a fost. A fost scurt timpul, dar începând din momentul în care nu îl simţi, nu trebuie să îl faci. Încheiasem cinci ani de colaborare cu David Goffin, un jucător pe care îl adoram. A fost foarte drăguţ, dar nu vreau să mă implic în aşa ceva. Nu e treaba mea, prefer să mă concentrez asupra tinerilor în acest moment''.

Tehnicianul a precizat că va lua o pauză, ceea ce nu a făcut după despărţirea de Goffin, şi va sta alături de familie.

Van Cleemput a precizat că a avut alte două oferte, dar nu are niciun regret după experienţa eşuată cu Simona Halep.
Halep a anunţat, duminică, încetarea colaborării cu Thierry Van Cleemput şi a confirmat că la Dubai va merge fără un antrenor, doar cu staff-ul său. Sâmbătă, în finala de la Doha, Simona Halep a fost învinsă de belgianca Elise Mertens cu 3-6, 6-4, 6-3.

Sursa: agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...