Timp de şase zile, Oradea a găzduit Campionatul Naţional Individual de vară, la tenis de câmp, rezervat sportivilor sub 16 ani. În competiția băieţilor, Radu Papoe şi Bogdan Manole au răsturnat ierarhiile și, plecați din postura de out-sideri, au disputat finala.
Primul s-a impus, sâmbătă, în două seturi - 6-1, 6-1 - și a devenit noul campion al României.
"Chiar nu mă aşteptam să joc cu el (cu Bogdan Manole - n.n.) în finală, pentru că nici el nu era favorit, ca şi mine, şi a fost chiar o surpriză pentru mine, şi m-am bucurat să joc cu el în finală", spune Radu Papoe, campion naţional de tenis U16.
După ce l-a eliminat încă din primul tur marele favorit, finalistul Bogdan Manole a cedat singurele seturi doar în finală.
„A fost un turneu foarte bun pentru mine, sunt mulţumit cu această săptămână, şi am avut un parcurs destul de greu. Sunt mândru de mine că am putut să trec peste meciurile acelea şi să ajung în finală", a declarat Manole.
Noul campion al categoriei 16 ani s-a impus și la dublu masculin, alături de Andrei Andrei.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Norbert Hegedus