Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, la Melbourne, în runda a doua a turneului Australian Open, după ce a dispus cu 6-2, 6-1 de rusoaica Irina Hromaceva.
Românca (78 WTA) s-a impus într-o oră și 11 minute, în prima sa confruntare cu Irina Hromaceva (92 WTA), care nu a reușit să transforme niciuna din cele șase mingi de break create, potrivit Agerpres.
Următoarea adversară a Soranei va fi Carla Suarez Navarro (Spania/N. 10) sau Jana Cepelova (Slovacia).
Cîrstea, care anul trecut nu a participat la turneul de la Melbourne, iar în 2014 și 2015 a pierdut în runda inaugurală, și-a asigurat un cec de 80.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA.
Irina Begu s-a calificat și ea în turul al doilea, după 5-7, 6-3, 6-4 cu kazaha Iaroslava Șvedova, în timp ce Simona Halep a fost învinsă de americanca Shelby Rogers, cu 6-3, 6-1, iar Patricia Țig a fost surclasatăde portoricana Monica Puig, cu 6-0, 6-1.
Marți vor evolua în primul tur celelalte două românce de pe tabloul principal de simplu, Monica Niculescu (împotriva rusoaicei Ana Blinkova) și Ana Bogdan (contra rusoaicei Elena Vesnina).