Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al doilea al Madrid Open

Data actualizării: Data publicării:
sorna cirstea dupa un meci de tenis, portret
Sorana Cărstea. Foto: Guliver/GettyImages

Sorana Cîrstea, locul 93 WTA, beneficiară a unui wild card, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-1, de jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 22 WTA, în turul al doilea al Madrid Open.

sorana cirstea getty
Foto: Guliver/GettyImages

Sorana Cîrstea a jucat bine în primele două seturi, în care a ratat nouă mingi de break. Ea şi-a pierdut serviciul în primul ghem al meciului, apoi a evoluat din ce în ce mai convingător şi a obţinut la rândul ei break-ul la scorul de 4-3, în setul al doilea. 

Din nefericire, românca nu a mai avut puterea de a opune rezistenţă puternicei jucătoare franceze, în decisiv, iar Garcia s-a impus după un meci de două ore şi trei minute.

În optimi, Caroline Garcia va evolua cu jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 2 WTA.

Premiul pentru participarea în turul doi este de 42.220 de euro şi 65 de puncte WTA.

După acest rezultat, Simona Halep este singura jucătoare română rămasă pe tabloul principal de simplu.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri