A fost o încheiere sfâșietoare a unui meci plin de răsturnări dramatice de situație - în special pentru o jucătoare care, după ce a pierdut atâția ani din carieră din cauza accidentărilor, ajunsese să aibă o ascensiune fulgerătoare acum, când în sfârșit se bucura de o perioadă în care se simțea bine, scrie site-ul WTA, comentând meciul dintre Elina Svitolina și Mihaela Buzărnescu din turul al doilea al Rogers Cup, în timpul căruia românca a suferit o accidentare gravă și a fost nevoită să abandoneze.
Mihaela mai atinsese un obiectiv săptămâna trecută, când a ridicat primul ei trofeu, la San Jose. Sportiva de 30 de ani recunoștea, la finalul meciului din primul tur, când a câștigat împotriva lui Qiang Wang, că se simte obosită și cu ceva mai puțină energie. În mod sigur, stilul ei obișnuit, plin de acuratețe, a avut de suferit. Însă chiar și atunci când s-a văzut condusă, nr. 20 mondial și-a ridicat pur și simplu nivelul jocului încă o dată, jucând un tenis inspirat care să forțeze un tiebreak. Apoi, parcă de nicăieri, deținătoarea unui doctorat în sport a obținut cinci puncte electrizante la rând. Ce a urmat părea opera unui magician: 3-0 în decisiv. A urmat apoi o revenire de formă a Svitolinei, iar când meciul ajunsese la un punct culminant, 4-3 pentru Svitolina și 15-30 pentru Buzărnescu pe serviciul ei, a urmat acel deznodământ extrem de nefast: Buzărnescu a alergat să prindă o minge trimisă cu forehand-ul de Svitolina, a călcat pe gleznă și a fost clar din suferința ei că accidentarea e gravă. A părăsit terenul în scaun cu rotile, iar seria ei de victorii și forma ei fizică - cea mai bună din viața ei - s-au sfârșit într-un mod îngrozitor de trist, conchide WTA.
Mihaela Buzărnescu a părăsit terenul în scaun cu rotile și cu lacrimile pe față, dar a avut putere să facă cu mâna publicului care o aplauda în picioare:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Citiți și: C. T. Popescu: Mihaela Buzărnescu s-a dus la acea minge ca şi pierdută din setea ei formidabilă de a lupta şi de a câştiga
Mihaela Buzărnescu, accidentare gravă la Montreal. S-a prăbușit pe teren țipând de durere
Svitolina, reacție plină de compasiune după accidentarea Mihaelei Buzărnescu