Kim Clijsters, care a decis să revină în competițiile WTA după aproape șapte ani și jumătate de pauză, s-a antrenat la Dubai alături de Simona Halep. Belgianca, fost lider WTA, s-a declarat fan al româncei aflate pe locul 2 în lume.
Kim Clijters și Simona Halep s-au antrenat împreună în Dubai la îndemnul lui Darren Cahill. Belgianca de 36 de ani revine în circuitul WTA în competiția de la Dubai, care începe luni, 17 februarie, și care este transmisă în direct la Digi Sport.
Kim Clijsters, beneficiară a unui wild card, va debuta la Dubai împotriva jucătoarei care a eliminat-o pe Simona Halep în semifinalele de la Australian Open, Garbine Muguruza, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 9.
„Sunt o mare fană a Simonei şi m-am bucurat foarte mult să o văd ridicând trofeele de la Roland Garros şi Wimbledon având în vedere că este o persoană care a muncit foarte mult. Îl cunosc foarte bine pe antrenorul ei, Darren, am păstrat legătura cu el şi datorită lui am decis să ne antrenăm împreună astăzi”, a declarat Kim Clijsters.
„Joacă la fel de bine, a fost un antrenament bun, e plăcut să o vedem pe circuit la 36 de ani, e o motivație pentru toata lumea. Mă bucur să o revăd și sunt sigură că e capabilă să facă mai multe”, a declarat, la rândul ei, Simona Halep.
Kim Clijsters s-a retras prima dată din circuitul WTA în 2007, pentru a-şi întemeia o familie. Ea a revenit pe teren, în 2009, şi a câştigat trei grand slam-uri, de două ori la US Open şi o dată Australian Open, înainte de a se retrage din nou, în 2012.
Kim Clijsters are în palmares 41 de trofee WTA şi a câştigat patru trofee de Grand Slam în cariera impresionantă: trei la US Open şi unul la Australian Open. Clijsters a câştigat de trei ori şi Turneul Campioanelor.
Simona Halep (28 de ani, locul 2 WTA) este calificată direct în turul secund de la Dubai, unde o va întâlni pe câștigătoarea dintre Alison Riske (locul 18 WTA) și Ons Jabeur (locul 45 WTA).
Simona Halep şi Kim Clijsters sunt pe aceeaşi parte a tabloului şi se pot întâlni în semifinale la Dubai.
Editare web: Luana Păvălucă