Simona Halep, în semifinale la Miami Open 2019 după un meci ciudat cu chinezoaica Qiang Wang
Simona Halep, nr. 3 WTA, a învins-o, miercuri seară, pe Qiang Wang, din China, locul 18 WTA, în sferturile de finală de la Miami Open 2019 și s-a calificat în semifinale. Românca este acum la un meci de recâștigarea titlului de lider mondial, pentru a treia oară. Reușita Simonei Halep vine după o partidă mai grea decât ar putea părea cu chinezoaica Qiang Wang. Românca și-a vărsat carul de nervi pe propriul staff, a avut o cădere în nivelul jocului și apoi o revenire absolut spectaculoasă, în setul al doilea, după ce fusese condusă cu 5-1. Capricii, tensiune și răsturnare de situații - un meci ciudat, interzis cardiacilor.
ACTUALIZARE. Simona Halep întâlnește în semifinale o mai veche cunoștință: Karolina Pliskova din Cehia. Este a 11-a partidă pe care o dispută cele două sportive, care fac parte din aceeași generație. Ultima dată s-au întâlnit în februarie, la FedCup. Acum, sportiva din Cehia, nr. 7 WTA, abia așteaptă să-și ia revanșa.
Citiți și: Ce spune Karolina Pliskova despre semifinala cu Simona Halep de la Miami Open 2019
Simona Halep: Nu am crezut că voi fi din nou atât de aproape de numărul 1, atât de repede
„Cred că am început să joc destul de inteligent, am deschis terenul mai mult decât în al doilea set. Când am pierdut acel game la 1-0, am început să mă precipit, să mă panichez puţin şi am lovit mingea prea mult. Apoi, m-am calmat şi am început să joc cum o făcusem în primul set şi mi-a ieşit mult mai bine”, și-a analizat Simona Halep stilul de joc în mini-interviul de la finalul partidei.
ACTUALIZARE. Simona Halep câștigă setul al doilea cu 7-5 și este calificată în semifinalele turneului Miami Open 2019. Dacă Simona Halep câștigă și următorul meci și se califică în finala Miami Open 2019, ea va redeveni - pentru a treia oară - nr. 1 WTA.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
WTA a declarat acest punct reușit cu backhandul de Simona Halep drept lovitura zilei la Miami:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În semifinale, Simona Halep o va întâlni pe câștigătoarea partidei dintre cehoaicele Karolina Pliskova și Marketa Vondrousova. Tânăra Vondrousova este cea care a eliminat-o pe Simona Halep în optimile de la Indian Wells 2019, un meci în urma căruia Simona Halep a recunoscut că a plâns, după foarte multă vreme.
Confruntarea Halep - Wang. Ce s-a întâmplat cu Simona Halep?
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu 6-4, 7-5, pe jucătoarea chineză Qiang Wang, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 18, calificându-se pentru a doua oară în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. Într-un meci incredibil, Halep a fost nervoasă, şi-a certat staful, a pierdut cinci ghemuri la rând, a salvat trei mingi de set, în al doilea set, reuşind totodată să câştige şase ghemuri la rând, de la 1-5. Ea mai are nevoie de o victorie la Miami pentru a reveni pe locul I WTA.
Simona Halep a stat, miercuri, mai mult cu ochii în tribune, pe echipa ei, de parcă de acolo venea pericolul, nu din teren, de dincolo de fileu. Ea a întâlnit o jucătoare bună, dar care nu a excelat la niciun capitol şi pe care ar fi trebuit să o învingă mai clar, scrie Adrian Petculescu, de la News.ro.
Simona Halep şi-a ţinut permanent adversara în mişcare, stânga-dreapta. A fost agresivă, a căutat să-i ridice mingile mai mult chinezoaicei, o tactică funcţională şi să puncteze ori de câte ori a avut ocazia. În acelaşi timp, Halep a ţinut-o pe tabelă pe Wang prin numeroasele greşeli neforţate comise.
Jucătoarea de pe locul 18 mondial nu s-a remarcat decât prin tenacitate, printr-o defensivă cu efort generos, dar şi prin uşurinţa cu care a risipit avantajele avute în unele game-uri.
Simona Halep a început meciul cu break, dar şi-a cedat imediat serviciul. Românca a câştigat apoi trei game-uri la rând, două pe serviciul rivalei şi s-a desprins la 4-1. Wang a făcut rebreak, a câştigat următorul game şi a strâns scorul la 3-4.
La acest scor, Simona Halep şi-a chemat antrenorul, pe Daniel Dobre, pentru a-l certa că el şi ceilalţi membri ai stafului aplaudă când greşeşte şi nu o fac cu energie când are nevoie. La finalul on court coaching-ului, Dobre a repetat ce are de făcut: „Deci aplaudăm, clar, şi îţi dăm energie, o ai şi joci bine. Da?”
Descărcată de nervii pe staf, Halep a menţinut avantajul break-ului şi a închis setul cu 6-4, după 45 de minute de joc.
Cădere și revenire. Metamorfoza
Şi în setul al doilea Halep a început bine, cu break. A urmat apoi o cădere adâncă, greu de explicat. Mereu cu ochii în tribune, Halep a devenit din nou nervoasă pe comportamentul echipei ei, căreia i-a transmis prin semne nemulţumirea. Halep a început să irosească punct după punct, pierzând cinci game-uri la rând, într-o serie neverosimilă prin modul în care a făcut-o (a cedat 12 puncte la rând).
La fel de bruscă şi neverosimilă a fost revenirea de la 1-5. Dacă Wang a luat 12 puncte la rând, fostul lider WTA nu s-a lăsat mai prejos şi a procedat la fel. Greu de spus ce s-a declanşat în interiorul Simonei Halep şi cum a reuşit să întoarcă la 180 de grade o evoluţie catastrofală. În urma acestei metamorfoze, jucătoarea română a câştigat şase game-uri la rând, salvând şi trei mingi de set (0-40), la scorul de 4-5. Setul l-a câştigat după 7-5 şi după aproape o oră şi 40 de minute.
Iată cum a comentat jurnalistul Cristian Tudor Popescu ceea ce a arătat Simona Halep în acest meci:
Calificarea în semifinale este recompensată la Miami Open cu 354.000 de dolari şi cu 390 de puncte WTA.
Anul trecut, Simona Halep a ajuns până în turul al treilea la competiţia din Florida, când a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, scor 3-6, 6-2, 6-3. Jucătoarea română a obţinut cel mai bun rezultat la Miami în 2015, când a fost eliminată în semifinale de Serena Williams.
ACTUALIZARE. Simona Halep preia conducerea setului doi: 6-5. Al 5-lea game la rând pentru Simona, care câștigă la 0 pe serviciul adversarei. A avut o revenire absolut spectaculoasă și servește acum pentru meci.
ACTUALIZARE. Simona Halep reușește egalarea: 5-5.
ACTUALIZARE. Simona Halep nu pare dispusă să cedeze așa ușor setul al doilea. Câștigă un nou game alb și este la un game de egalare. Acum e 5-4 pentru Wang Qiang.
ACTUALIZARE. Simona Halep dă semne de revenire. Reduce din diferență, iar chinezoaica Wang are acum 5-3 în setul al doilea.
ACTUALIZARE. În sfârșit, recuperează Simona Halep: 2-5 în setul al doilea cu chinezoaica Wang Qiang. Game alb izbutit de Simona Halep, care pare să fi trecut peste momentele de nervozitate din acest set secund. Românca a arătat câteva evoluții foarte frumoase la fileu astăzi. Jocul la dublu cu Julia Goerges pare să-și fi pus amprenta asupra stilului abordat, comentează WTA.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE. E 5-1 pentru Wang Qiang. A câștigat 12 puncte la rând.
ACTUALIZARE. Momente dificile pentru Simona Halep. Chinezoaica ia avânt: conduce cu 4-1 în setul al doilea.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE. Wang Qiang se desprinde: are 3-1 în setul al doilea din meciul cu Simona Halep.
ACTUALIZARE. Pentru prima dată, chinezoica preia conducerea în această partidă: are 2-1 în setul al doilea.
ACTUALIZARE. Wang Qiang egalează în setul al doilea pe serviciul Simonei Halep: 1-1. Dar românca reușește un punct de mare maestră:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE. Simona Halep - Qiang Wang, 6-4, 1-0. Fostul lider WTA începe cu break și actul secund, după un game destul de lung, început mult mai agresiv de chinezoaica Wang.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE. Set câștigat de Simona Halep cu 6-4, după 45 de minute de joc.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE. Game câștigat de Qiang Wang, care se apropie la 4-5 de Simona Halep. Un game de infarct: Wang a condus cu 40-0, Simona a reușit să egaleze, dar chinezoaica a câștigat apoi două puncte la rând și a câștigat game-ul. Simona Halep urmează la serviciu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE. Simona Halep are șanse să se apropie de încheierea primului set. Conduce cu 5-3. Sfaturile lui Daniel Dobre au fost eficiente. Simona Halep și-a făcut serviciul fără probleme .
ACTUALIZARE. Chinezoiaca are o perioadă bună. Recuperează în continuare din diferență: 4-3 pentru Simona Halep în setul 1. Simona îl cheamă la on court coaching pe antrenorul Daniel Dobre.
Reacție nervoasă a Simonei Halep la adresa staff-ului
Simona Halep a avut din nou o descărcare nervoasă având ca țintă staff-ul său. „Când greşesc sau face ea punct, nu mai aplaudaţi toţi”, l-a muştruluit Simona Halep pe Dobre, care a spus imediat „Am înţeles”.
„Şi când am nevoie, să fie un pic mai energici băieţii ăia acolo”, a mai spus sportiva din Constanţa, potrivit digisport.ro.
Daniel Dobre a trecut peste reproşuri şi a avut din nou un discurs excelent. El a vorbit despre lucrurile bune făcute de Simona, încurajând-o şi transmiţându-i energie.
„Ai avut un plan foarte bun şi îţi iese perfect ăla cu schimbarea: minge mai înaltă - minge iute. Când ajungi departe, toate ai încercat să le dai prea drepte. Ea n-a făcut pasul la voleu sau să dea drive, deocamdată. Şi atunci, poţi să le mai pe alea înalte, când e departe. Atâta tot, în rest ai jucat foarte bine. Acceptă lupta, ţi-au ieşit mingi frumoase. Când ai posibilitatea, intră în teren. Deci, aplaudăm, clar, şi îţi dăm energie. O ai şi joci bine. Rămâi acolo focusată, că joci foarte bine”, i-a transmis "Brică".
ACTUALIZARE. Wang Qiang recuperează: 4-2 în primul set pentru Simona Halep. Chinezoaica luptă în continuare și face totul pentru a-i face față nr. 3 WTA, care impresionează din nou cu o lovitură perfectă de backhand:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE. Simona Halep ia avans. Conduce cu 4-1 în primul set. Iată o mostră de tenis marca Simona Halep:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE. Simona Halep se desprinde: 3-1. Ambele jucătoare greșesc destul de mult în acest început de meci.
ACTUALIZARE. 2-1 pentru Simona Halep în setul 1. Al treilea game la rând câștigat de Simona Halep contra serviciului. Chinezoaica a avut 40-15, dar Simona a revenit și a trecut din nou la conducere. Wang a terminat game-ul cu o dublă greșeală.
ACTUALIZARE 19:16 Chinezoaica egalează pe serviciul Simonei Halep: 1-1.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE 19:10 Început de partidă bun pentru Simona Halep, care câștigă pe serviciul adversarei în chiar primul game. Wang a condus cu 30-0, dar Simona Halep și-a adjudecat următoarele 4 puncte și urmează la serviciu. Iar WTA postează un backhand reușit de Simona Halep, care „să ne însenineze miercurea”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE 19:05 Partida a început, cu Qiang Wang la serviciu.
LIVE TEXT ȘI LIVE VIDEO AICI.
Simona Halep a ajuns în sferturile competiției de la Miami după ce a trecut în optimi de Venus Williams, scor 6-3, 6-3.
În ceea ce o privește pe Qiang Wang, cap de serie numărul 18, ea s-a calificat în sferturi după ce a învins-o în optimi pe compatrioata sa, Yafan Wang, locul 50 WTA, cu scorul de 7-5, 6-4, după o oră şi 45 de minute.
O calificare în semifinalele Miami Open 2019 ar însemna pentru Simona Halep egalarea celui mai bun rezultat obținut în carieră la Miami. În 2015, ea a ajuns în semifinalele turneului, unde a fost eliminată de Serena Williams.
Pe de altă parte, Simona Halep simte că se poate apropia din nou de titlul de lider mondial, pierdut la începutul acestui an. După eliminarea nr.1 WTA, Naomi Osaka, Simona Halep are șanse să redevină cea mai bună în tenisul mondial, dacă ajunge în finală la Miami Open 2019. Dar mai e o condiție: dacă în finală o întâlnește pe Petra Kvitova, atunci trebuie neapărat să câștige turneul. În caz contrar, Petra Kvitova, din Cehia, actualmente nr. 2 WTA, devine pentru prima dată în carieră nr. 1 WTA.
Citiți și: Surpriză. Petra Kvitova, eliminată de la Miami Open 2019 de Ashleigh Barty
Simona Halep, de 270 de săptămâni în top 10 WTA
Cât de periculoasă e Qiang Wang, adversara Simonei Halep
Simona Halep şi Qiang Wang s-au mai întâlnit o singură dată, în 2018, în optimi la Indian Wells, când s-a impus sportiva din Constanţa, scor 7-5, 6-1. Chinezoaica a condus atunci cu 5-4 în primul set, dar Simona Halep a preluat apoi controlul partidei, cu trei game-uri câștigate consecutiv. În actul secund, românca a făcut spectacol și s-a calificat în sferturile de la Indian Wells cu 7-5, 6-1.
Meciul din acest an se anunță însă mult mai echilibrat. Între timp, Simona Halep și-a pierdut poziția de lider mondial, iar Qiang Wang a urcat pe locul 18 WTA și este, în 2019, la cel mai bun sezon al carierei.
Wang Qiang, în vârstă de 27 de ani, ca și Simona Halep, are două trofee WTA câștigate în carieră, ambele cucerite anul trecut, la Nanchang şi Guangzhou, şi alte două pierdute, tot în 2018, la Hong Kong şi Zhuhai.
Chinezoaica n-a trecut niciodată de turul 3 al vreunui turneu de Grand Slam, acolo unde s-a oprit şi anul acesta, la Australian Open.
La Miami Open 2019, Qiang Wang are un avantaj în fața Simonei Halep: e mai odihnită, are un meci jucat mai puțin. Ca și Simona Halep, ea a intrat direct în turul al doilea, unde a învins-o pe britanica Johanna Konta, nr 38 WTA, iar în faza a treia a competiției a beneficiat de retragerea, din cauza unei accidentări, a Serenei Williams și astfel a ajuns direct în optimi, unde a învins-o pe compatrioata sa Yafan Wang. Totodată, Wang Qiang nu a participat și la competiția de dublu, acolo unde Simona Halep a disputat deja două meciuri alături de germana Julia Goerges.
Simona Halep, optimistă înaintea meciului
Simona Halep a părut însă în formă în partida anterioară, din optimi, cea cu Venus Williams, și a depășit și problemele medicale, după ce a supărat-o în genunchi în meciul dificil cu Polona Hercog.
„Chiar m-am simțit bine, m-am mișcat bine, am avut niște lovituri frumoase și chiar pot să zic că am simțit mingea destul de bine”, a declarat Simona Halep.
Foarte fericită după această victorie, ea a ţinut să împărtăşească și fanilor emoţiile pozitive. „Voi zâmbi toată noaptea”, a scris ea pe Twitter la câteva ore după meci. La a patra victorie consecutivă în înfruntările directe, Simona a spus cuvinte frumoase despre Venus Wiliams.
„ A jucat cu mingi înalte şi nu a fost uşor. A trebuit să mă adaptez şi cred că mi-a ieşit destul de bine. E un lucru de admirat, pentru că jocul ei este bazat de obicei pe lovituri tari şi acesta este punctul ei forte, dar azi a schimbat anumite lucruri. Asta mă inspiră, pentru că este în continuare foarte atentă şi chiar vede jocul şi ştie cum să joace împotriva oricărui competitor”, a spus Simona Halep.
Cum decurge relația Simonei Halep cu noul antrenor
O parte din succesul Simonei Halep la turneul de la Miami i se datorează şi noului ei antrenor, Daniel Dobre, considerat unul dintre cei mai buni specialişti în creşterea tinerelor talente.
Simona Halep şi-a pierdut calmul de mai multe ori în timpul meciului cu Venus Williams. După o dublă greșeală, și-a ieșit din fire și s-a răstit şi la antrenorul Daniel Dobre, care încercase să o încurajeze: „Mai lasă-mă!” i-a strigat Simona Halep. A fost însă doar o descărcare nervoasă.
„Jocul Simonei Halep arată bine și cred că principalul câștig este această legătură, această relație reluată cu Daniel Dobre”, consideră Cristian Tudor Popescu. CTP spune că nu meciul cu Venus Williams a fost cel de natură să-i pună probleme Simonei Halep, ci precedentul, cu slovena Polona Hercog, care a jucat un tenis uluitor, aproape imparabil. „Important este că în această situație foarte dificilă, Simona a reușit să-și țină cumpătul, să rămână acolo, sub gloanțe, și să aștepte cu răbdare momentul în care, totuși, adversara se va muia, n-o să mai poată ține acest nivel. Importante au fost cele două intervenții ale lui Brică, ale lui Daniel Dobre, la bancă, în care i-a spus exact ce trebuia să-i spună și mai ales într-un ton foarte apropiat, se vede că relația dintre ei este strânsă, că Simona îl ascultă, îl ascultă pe Brică și Simonei i se întâmplă rar să asculte pe cineva care îi explică cum e cu tenisul, deci acesta mi se pare lucrul cel mai important: Simona are în acest moment un antrenor și avea nevoie de cineva pe care să se sprijine în timpul jocului, a cărui privire să o caute”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.
CTP: Va fi un meci dificil cu Wang Qiang
În privința „culoarului” pe care care Simona Halep îl are la Miami Open 2019, Cristian Tudor Popescu îndeamnă la un optimism moderat. „Să nu fim foarte optimiști, pentru că niciun meci nu seamănă cu altul. Wang Qiang este o jucătoare care, iată, își atinge acum vârful de exprimare în tenis, la 27 de ani, dar a fost întotdeauna o jucătoare foarte dificilă, o mânace, cum se spune în tenis, (...) o jucătoare cu lovituri imprevizibile, neortodoxe, împotriva căreia nu poți să ai o tactică cu care să pleci de la începutul meciului. Trebuie să te adaptezi în funcție de ce joacă ea. Deci, va fi un meci dificil, după părerea mea, din pricina formei în urcare a chinezoaicei”, a punctat Cristian Tudor Popescu. „Dar, totuși, Simona are prima șansă, așa cum o văd acum, chiar dacă îi va pune probleme chinezoaica cu loviturile ei ascuțite și incomode, totuși, la nivelul jocului general, de ansamblu, de bază, cred că Simona va reuși să o domine până la urmă”, a conchis CTP.
Citiți și: Anett Kontaveit, prima jucătoare calificată în semifinalele Miami Open 2019
- Etichete:
- cristian tudor popescu
- simona halep
- clasament wta
- turneu miami
- antrenor simona halep
- ctp digi24
- daniel dobre
- ctp simona halep
- miami open 2019
- qiang wang
- miami 2019
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News