Video&Foto Simona Halep, primele declarații și reacția publicului după câștigarea turneului de la Toronto
Simona Halep a obținut, duminică, la Toronto, o victorie uriașă pentru parcursul carierei sale de acum încolo, care îi dă încredere în alegerile făcute și o motivează să continue. Românca a învins-o în 3 seturi pe Beatriz Maia Haddad din Brazilia, una dintre cele mai în formă jucătoare din acest sezon, și a câștigat primul titlu WTA 1000 după doi ani.
Simona Halep a câștigat primul set cu 6 la 3, după ce a fost condusă cu 3 la 0, l-a pierdut pe al doilea cu 2 la 6, iar în decisiv a învins, luptând cu o atitudine de mare campioană, cu 6 la 3. Românca, aflată pe locul 15 WTA înaintea acestui turneu, revine în top 10 WTA direct pe locul 6, după ce părăsise această ierarhie în urmă cu un an, urmare a unor accidentări care au ținut-o departe de terenul de tenis mai multe luni.
Aclamată de public și aplaudată în tribune de antrenor, Simona Halep și-a împărtășit primele gânduri la ceremonia de premiere. Iată momentele încărcate de emoție ale finalului de meci și apoi ale festivității de premiere:
Simona Halep și-a felicitat în primul rând adversara, care și ea va urca de luni în ierarhia WTA ajungând în top 20:
„Este greu să încep de undeva, am foarte multe lucruri de spus, dar sunt foarte obosită, a fost o luptă grea. Felicitări, Beatriz, ai făcut o treabă bună în această săptămână și pe parcursul întregului an, de altfel, ai câștigat atâtea titluri și atâtea meciuri. Îți multumesc pentru azi, a fost o luptă nemaipomenită, și îți urez mult succes pentru US Open, la fel și echipei tale”, a spus Simona Halep.
Simona Halep a câştigat de două ori Openul Canadei, care se dispută alternativ la Montreal şi Toronto, de fiecare dată impunându-se însă când competiţia a avut loc la Montreal (2016, 2018). În 2015, când de asemenea ajunsese în finală, dar la Toronto, a pierdut, iar românca a ținut să sublinieze de ce victoria sa de duminică este atât de importantă:
„Canada e un loc special pentru mine, am câștigat de două ori la Montreal, dar aici niciodată, deci e o zi specială. M-am străduit mult, pentru că chiar am vrut să câștig în fața voastră, văd multe steaguri românești, canadiene, braziliene. Vă mulțimim că ne-ați susținut astăzi. A fost o atmosferă minunată”, a mărturisit Simona Halep în aplauzele și uralele publicului.
Este pentru prima oară când Simona Halep câștigă un turneu WTA avându-l ca antrenor pe Patrick Mouratoglou, căruia, de altfel, a ținut să-i mulțumească în alocuțiunea rostită la primirea trofeului:
„Acum câteva luni, nu mă gândeam că aș putea câștiga acest trofeu. Patrick, îți mulțumesc că ai crezut în mine și mi-ai fost alături, sper că te-am făcut mândru astăzi. Poate că nu am jucat extraordinar, dar am luptat și asta contează. Să sperăm că vor mai fi multe trofee împreună. De asemenea, mulțumesc Arnaud (n.r. Arnaud Restifo), mulțumesc Candice (n.r. Candice Gohier)”, a declarat Simona Halep, referindu-se la ceilalți membri ai echipei sale.
Simona Halep și-a început în aprilie colaborarea cu Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams, la sfatul lui Darren Cahill, cel care i-a fost antrenor până în septembrie 2021. Eliminată în optimi la Australian Open 2022, Simona Halep a renunțat la începutul anului la antrenorii Adrian Marcu și Daniel Dobre și a mers singură la turneele de la Dubai și Doha. După ce a început să lucreze cu Patrick Mouratoglou, Simona Halep a renunțat și la managerul Virginia Ruzici, cel mai vechi membru al staffului său, și a ales echipa cu care lucra noul antrenor: Arnaud Restifo ca sparring partner, fizioterapeuta Candice Gohier și Maxime Restifo ca manager de comunicare.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : Luana Pavaluca
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News