Simona Halep, primele declarații după victorie. A remarcat o coincidență ce ar putea fi de bun augur

Data actualizării: Data publicării:
Simona Halep aruncă nervoasă racheta in timpul unui meci la Australian Open 2020
Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep, care s-a calificat, marți, în turul al doilea la Australian Open 2020, primul turneu de Mare Șlem al anului, s-a declarat încântată de victorie și și-a adus aminte că și în 2018, când a ajuns în finală, a avut, ca și acum, o accidentare la primul meci jucat. 

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, s-a calificat în turul al doilea al Australian Open, după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6 (5), 6-1, pe americanca Jennifer Brady, locul 49 WTA. La un moment dat, la scorul de 5-6, în primul set, ea s-a dezechilibrat și a căzut cerând intervenția fizioterapeutului. A acuzat dureri la mâna dreaptă, dar a putut continua cu succes partida.

„A fost un meci greu. Știam asta. Am mai jucat una împotriva celeilalte cu câteva luni în urmă şi am câştigat în trei seturi. Eram pregătită să joc cât mai mult posibil. Sunt foarte fericită că am trecut în turul al doilea. Să fii în turul al doilea aici, în Australia, este un sentiment foarte plăcut”, a spus Simona Halep, în aplauzele spectatorilor, care fluturau steagul României.

Ea a explicat ce a făcut diferit în setul al doilea, ceea ce a ajutat-o să obțină ușor victoria, după un prim set dificil: „În setul al doilea mi-am găsit ritmul puţin mai bine, am încercat să o mişc cât mai mult, pentru că în primul set am stat într-un singur colţ. Cred că am fost mai puternică şi am servit destul de bine în setul al doilea”, a explicat Simona Halep la interviul de pe teren.

Întrebată cum se simte, deoarece căzătura din timpul meciului a părut destul de urâtă, iar Simona purta un bandaj la încheietură, Halep a explicat: „Mă doare un pic încheietura mâinii, dar nu mă gândesc la ea acum, vreau să mă recuperez şi să mă răcoresc pentru a fi aptă în vederea meciului din turul al doilea”.

MELBOURNE, AUSTRALIA - JANUARY 21: Simona Halep of Romania falls over during her Women's Singles first round match against Jennifer Brady of the United States on day two of the 2020 Australian Open at Melbourne Park on January 21, 2020 in Melbourne, Australia. (Photo by Clive Brunskill/Getty Images)
MELBOURNE, AUSTRALIA - JANUARY 21: Simona Halep of Romania falls over during her Women's Singles first round match against Jennifer Brady of the United States on day two of the 2020 Australian Open at Melbourne Park on January 21, 2020 in Melbourne, Australia. (Photo by Clive Brunskill/Getty Images)

Simona Halep a remarcat o coincidență amuzată, sperând că va fi de bun augur: „Aşa a fost şi în 2018, m-am accidentat tot în primul tur, așa că poate pot să repet (ce s-a întâmplat atunci - n.r.). Nu se știe niciodată, dar deocamdată e o perspectivă prea îndepărtată pentru a mă gândi la ea”, a spus Simona Halep.

În 2018, ea a ajuns în finală la Australian Open, dar a fost învinsă de Caroline Wozniacki.

Inevitabil, Simona Halep a fost întrebată și despre revenirea în echipă a antrenorului australian Darren Cahill. „Este un sentiment foarte frumos să-l am din nou în echipă pe Darren. Am o echipă bună şi le mulţumesc pentru că mă susţin în fiecare secundă, şi știți că nu e uşor”, a adăugat râzând Simona Halep.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

CTP, despre accidentarea Simonei Halep: E mai mult psihologică

„Asta a fost mai degrabă o accidentare psihologică, că a cerut time-out-ul medical. Ea nu avea o accidentare care să o deranjeze cu adevărat. Pur şi simplu a pus palma pe pământ, contactul a fost cam dur, dar nu a fost afectată grav. Simona a procedat bine, te ajută psihic să chemi medicul şi să îţi facă un bandaj. Lucrul cel mai important a fost întoarcerea lui Cahill şi că împreună vor face un sezon bun”, a comentat la Digi Sport Cristian Tudor Popescu.

Adversara Simonei Halep în turul al doilea de la Australian Open 2020 va fi britanica Harriet Dart, locul 173 WTA, o sportivă venită din calificări. Ea a învins-o, marţi, cu scorul de 2-6, 6-4, 7-6 (6), pe japoneza Misaki Doi, locul 82 WTA, în primul tur al Australian Open.

Harriet Dart are 23 de ani și se va întâlni pentru prima dată pe teren cu Simona Halep.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...