Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-2, 6-2, pe sportiva belgiană Yanina Wickmayer, locul 56 WTA. Astfel, românca a reușit să se califice pentru a doua oară în carieră în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory China Open.
Simona Halep, locul 5 WTA, a fost nevoită să intre pe teren după șase ore de așteptare. În ciuda vremii nefavorabile, românca şi-a impus jocul fără probleme.
Jocul a fost acaparat de manevrele lui Halep, aceasta reușind să o a ţină pe Wickmayer în spatele terenului, cu mingi lungi şi bine plasate către marginile laterale. Deși serviciul nu i-a funcţionat foarte bine la început şi i-a permis adversarei să obţină un rebreak, constănțeanca s-a dovedit de neînvins.
Sportiva belgiană a greşit mult şi a fost pusă în dificultate de evoluţia ofensivă şi precisă a româncei, astfel că nu a mai câştigat în primul set decât un ghem la 1-3. Halep a luat setul I cu 6-2, după aproximativ o jumătate de oră.
În setul al doilea, Halep a dominat jocul, desprinzându-se la 2-0, cu break în ghemul de început. Ea a condus apoi cu 5-1, după un nou break realizat la 3-1 şi a închis setul tot cu 6-2 şi meciul după o oră de joc.
În optimi, Halep va evolua cu învingătoarea din americanca Alison Riske, locul 60 WTA, venită din calificări, şi chinezoaica Shuai Zhang, locul 36 WTA.
Calificarea în această fază a turneului este recompensată cu un premiu de 62.768 de dolari şi cu 120 de puncte WTA.
Anterior, Simona Halep a participat de patru ori la turneul de la Beijing, cel mai bun rezultat al ei fiind calificarea în sferturile de finală, în 2014, fază în care nu a mai disputat meciul cu Ana Ivanovici din cauza unor probleme de sănătate.
Anul acesta, românca a fost admisă direct în turul al doilea la turneul de categorie Premier Mandatory China Open.