Americancele Sloane Stephens și Madison Keys se vor înfrunta într-una din cele două semifinale ale turneului de tenis Roland Garros.
Sloane Stephens, locul 10 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-3, 6-1, pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 14 WTA, calificându-se pentru prima dată în semifinalele turneului de la Roland Garros.
Jucătoarea de 25 de ani s-a impus într-o oră şi 10 minute.
Ea va juca în penultimul act cu compatrioata Madison Keys, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13, care a trecut în sferturi, cu scorul de 7-6 (5), 6-4, pe Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 98 WTA.
Cele două americance s-au întâlnit şi în finala ultimei ediţii a US Open, când Stephens s-a impus cu 6-3, 6-0.
Cealaltă semifinală va fi stabilită miercuri, după meciurile Simona Halep, locul I WTA - Angelique Kerber (Germania), locul 12 WTA şi Garbine Muguruza (Spania), locul 3 WTA - Maria Şarapova (Rusia), locul 30 WTA. Ambele partide sunt programate la ora 12:00.