Roland Garros 2019 | Româncele și-au aflat primele adversare. Reacția Simonei Halep

Data publicării:
Simona Halep, emoționată la tragerea la sorți pentru French Open 2019
Simona Halep, emoționată la tragerea la sorți pentru French Open 2019 Foto: Instagram Simona Halep

Simona Halep, locul 3 WTA, cap de serie numărul 3 şi deţinătoarea trofeului de la Roland Garros, o va întâlni în primul tur al French Open 2019 pe australianca Ajla Tomljanovici, locul 47 WTA, a stabilit tragerea la sorţi care a avut loc joi. Toate sportivele din România sunt pe aceeaşi parte a tabloului.

Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 30, va juca în manşa inaugurală cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 60 WTA.

Sorana Cîrstea, locul 93 WTA, o va întâlni pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6.

Irina-Camelia Begu, locul 118 WTA, va da piept în turul I cu chinezoaica Lin Zhu, locul 108 WTA.

Pe tabloul masculin, Marius Copil, locul 81 ATP, va evolua în primul tur cu francezul Benoit Paire, locul 51 ATP.

Ce adversare ar putea întâlni Simona Halep la Roland Garros 2019

Dacă va trece în turul al doilea de la Roland Garros 2019, Simona Halep va evolua cu învingătoarea dintre sportiva franceză Chloe Paquet, locul 223 WTA, beneficiară a unui wild card, şi poloneza Magda Linette, locul 86 WTA.

Simona Halep ar putea da în turul al treilea peste australianca Daria Gavrilova, locul 63 WTA, sau peste ucraineanca Lesia Tsurenko, locul 27 WTA, iar în optimi ar putea evolua cu rusoaica Daria Kasatkina, locul 21 WTA, sau cu chinezoaica Qiang Wang, locul 16 WTA. Dacă va ajunge în sferturi, o posibilă adversară periculoasă ar fi Petra Kvitova, locul 6 WTA, sau Aryna Sabalenka din Belarus, locul 11 WTA.

Simona Halep este pe jumătatea de tablou a numărului 1 mondial, japoneza Naomi Osaka, pe care o poate întâlni în semifinale. Pe sfertul acesteia din urmă mai sunt australianca Ashleigh Barty, locul 8 WTA, americanca Serena Williams, locul 10 WTA, jucătoarea canadiană Bianca Andreescu, locul 22 WTA, şi sportiva franceză Caroline Garcia, locul 24 WTA.

Simona Halep, după tragerea la sorţi: Sper să câştig câteva meciuri

Simona Halep, locul 3 WTA, cap de serie numărul 3 şi deţinătoarea trofeului Roland Garros, a declarat după tragerea la sorţi a tabloului feminin de simplu că speră să câştige câteva meciuri la ediţia din acest an a competiţiei.

„Am jucat trei finale aici şi cea din 2017 a fost dureros să o pierd, dar anul trecut am avut cea mai frumoasă amintire de pe teren, ridicând acest frumos trofeu. În sfârşit, am putut să-l ating şi a fost un moment şi amintiri extraordinare pentru mine. Cele mai bune momente au fost atunci când am ridicat trofeul şi s-a cântat imnul pe arenă, iubesc acea arenă (n.r. - Philippe Chatrier) şi îmi place să fiu la Paris, aşa că sunt foarte bucuroasă că am câştigat pentru prima dată un trofeu de Grand Slam aici, la Paris. Am văzut noua arenă centrală, m-am antrenat pe ea, arată foarte bine, felicitări pentru ceea ce aţi făcut! Simt emoţii, pentru că am câştigat trofeul şi la juniori, şi anul trecut, sunt foarte fericită să revin, să fiu bine din punct de vedere fizic şi sper să câştig câteva meciuri”, a declarat Halep, la ceremonia tragerii la sorţi, relatează News.ro.

Participarea la Roland Garros 2019 are o miză mare pentru Simona Halep, care trebuie să-și apere punctele câștigate anul trecut, altfel riscând să coboare semnificativ în clasamentul WTA.

Karolina Pliskova, declarație măgulitoare despre Simona Halep

Simona Halep a primit un „cadou” din partea unei rivale cu care se va lupta pentru trofeul de la Roland Garros. Karolina Pliskova susține că românca de 27 de ani este singura jucătoare din circuitul feminin care poate fi comparată cu Rafael Nadal, cel mai mare jucător de zgură din istorie.

simona halep pliskova svitolina la paris
Simona Halep s-a fotografiat la Paris alături de Borna Coric, Karolina Pliskova și Elina Svitolina Foto: Instagram Simona Halep

„Tenisul feminin este diferit și nu cred că există cineva care să joace precum Nadal. El este cel mai puternic jucător care a jucat vreodată pe zgură. Nu cred că va fi unul ca el. Noi nu ne putem compara cu bărbații. Într-adevăr, Simona este jucătoarea care se apropie cel mai mult de Nadal”, a spus Karolina Pliskova, citată de digisport.ro.

Simona Halep și Karolina Pliskova s-ar putea întâlni la Roland Garros 2019 doar în finală.

De altfel, Simona Halep a avut prilejul, după tragerea la sorți de la Roland Garros, să se fotografieze alături de Rafael Nadal.

„Trebuie să câștigi Roland Garros pentru a face o poză cu regele zgurii. Cea mai tare poză a mea dintotdeauna”, a fost mesajul postat de Simona Halep pe Twitter, alături de fotografie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri