Record Kvitova: obține al treilea titlu la Madrid. Se retrage însă de la Roma

Data actualizării: Data publicării:
Mutua Madrid Open - Day Eight
Foto: Guliver/Getty Images

Jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 10 WTA, a câştigat, sâmbătă, pentru a treia oară turneul de la Madrid, învingând-o în finală pe olandeza Kiki Bertens, numărul 20 mondial, scor 7-6 (6), 4-6, 6-3.

Finala a durat aproape trei ore (două ore şi 52 de minute).

Kvitova a mai câştigat turneul de la Madrid în 2011 şi 2015 și este prima sportivă care ajunge la performanța de a avea acest trofeu pentru a treia oară.

Ediţiile din 2016 şi 2017 au fost câştigate de Simona Halep. Românca a fost eliminată în acest an în sferturile de finală, de Karolina Pliskova, care ulterior a pierdut în faţa Petrei Kvitova.

A fost o finală extrem de echilibrată la Madrid, între Petra Kvitova și Kiki Bertens. Aflată la al doilea titlu consecutiv, după finala de la Praga, în care a învins-o pe Mihaela Buzărnescu, cehoaica a avut nevoie de tie-break pentru a se impune în primul set.

Cu victime importante la Madrid, Wozniacki, Șarapova sau Garcia, Kiki Bertens nu a cedat. Olandeza aflată pe locul 20 în clasamentul WTA a împins meciul în decisiv, după un al doilea act câștigat cu 6-4.

A 10-a jucătoare a lumii a tranșat mai repede setul al treilea - Kvitova s-a impus cu 6-3 și a cucerit pentru a treia oară titlul la turneul patronat de Ion Țiriac.

„A fost grozavă această săptămână aici, mai ales că sunt pentru a treia oară câştigătoare”, a declarat după meci Petra Kvitova. Totuși, Simona Halep primește o veste bună. Kvitova a declarat pentru Digi Sport că se retrage de la turneul de la Roma. Era pe aceeaşi parte de tablou cu Halep, pe care putea să o întâlnească în semifinale. Petra are unele probleme de sănătate, astfel că vrea să se recupereze total înainte de Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

„Din nefericire a trebuit să mă retrag de la Roma, am probleme la coapsă. Mă doare rău. Trebuie să mă odihnesc înainte de Roland Garros”, a dezvăluit Petra Kvitova, în exclusivitate pentru Digi Sport.

Petra Kvitova este cea mai în formă jucătoare în acest sezon. Cehoaica în vârstă de 28 de ani a ajuns la patru titluri în 2018. Astfel, sâmbătă, la Madrid, Kvitova şi-a trecut în palmares şi al patrulea trofeu din acest an, după cele de la Sankt Petersburg, Doha şi Praga. Ea a ajuns la 30 de meciuri câştigate în acest sezon, fiind cel mai bun debut de an din carieră.

În Race to Singapore, Kvitova a urcat pe locul patru, iar mulţi specialişti o văd viitorul număr unu mondial, la finalul anului. Petra nu se gândeşte la locul din clasament, dorind să îşi canalizeze energiile pe fiecare turneu în parte, pentru a da randamentul maxim. „Nu mă interesează foarte mult clasamentul, vreau doar să mă bucur de victorii şi de trofee. Când joci bine, cu siguranţă că urci în clasament, dar nu mă concentrez pe locul din ierarhia WTA”, a spus Kvitova pentru Digi Sport.

Turneul de la Roma poate fi urmărit pe Digi Sport în perioada 14-20 mai.

Simona Halep poate pierde fotoliul de lider al clasamentului WTA, la Roma. Caroline Wozniacki este cea care o poate depăşi pe românca de 26 de ani. Halep spune însă că locul 1 mondial nu reprezintă o obsesie pentru ea. „Nu mă gândesc la locul 1. Top 10 e deschis. Nu mai contează pe ce loc eşti acum. Fiecare jucătoare dă totul pe teren. Merg la Roma să joc cel mai bun tenis al meu”, a spus Simona Halep, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi Sport.

La băieți, finala de la Madrid - turneu dotat cu premii în valoare totală de peste 6 milioane de euro - se joacă duminică între germanul Alexander Zverev şi austriacul Dominic Thiem, care a produs surpriza și l-a eliminat în sferturi pe deţinătorul trofeului, Rafael Nadal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...