Presa internaţională remarcă revenirea cu victorie a rusoaicei Maria Şarapova la un turneu de Grand Slam, după un meci electrizant, un adevărat "thriller" contra numărului 2 mondial, Simona Halep.
"A fost doar un meci din primul tur, dar a fost intens. Şarapova, câştigătoare a cinci turnee de Grand Slam şi care a primit un wild-card, juca împotriva Simonei Halep, numărul 2 mondial, aflată în căutarea unui prim titlu major şi a unui potenţial loc 1. În faţa unei mulţimi doritoare să urmărească acest meci, fosta campioană a învins-o pe aspirantă. Rusoaica s-a impus cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3, într-un meci electrizant, un adevărat thriller, care ar putea s-o transforme dintr-o curiozitate în favorită", a scris New York Times, potrivit News.ro.
BBC subliniază că Maria Şarapova a avut o revenire dramatică la un Grand Slam, după ce a trecut de numărul doi mondial, Simona Halep, la US Open. "Meciul a fost excepţional, dar ambele jucătoare au depus un efort extraordinar", a notat sursa citată.
"Şarapova s-a întors. Este aceeaşi. Acelaşi ritual, acelaşi ţipăt, aceeaşi agresivitate şi aceeaşi dorinţă feroce de a nu pierde nimic. A lovit puternic şi a învins-o pe Halep în al zecelea meci disputat în acest sezon, după 15 luni de suspendare", a notat L'Equipe.
"Maria Şarapova s-a întors îmbrăcată în negru: într-o rochie cu cristale care amintea de rochia lui Audrey Hepburn în Mic Dejun la Tiffany, unul dintre filmele preferate ale rusoaicei. Iar diva s-a impus în faţa puternicei Simona Halep, locul 2 în lume, pentru a şaptea oară consecutiv", scrie The Guardian.
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3, de rusoaica Maria Şarapova, locul 146 WTA, fostă numărul 1 mondial, beneficiară a unui wild card, în manşa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului.
Cele două spotive au oferit un "thriller", o adevărată finală în turul I al US Open, o înfruntare între forţă şi tenacitate, poate cea mai frumoasă partidă din acest an din circutul feminin, în faţa unui public care a ocupat aproape în totalitate cele 23.000 de locuri ale Arthur Ashe Stadium.
Anterior, Halep nu o învinsese niciodată pe Şarapova, în şase partide jucate. Ultima oară, ele s-au întâlnit la Turneul Campioanelor din 2015, când rusoaica a câştigat cu 6-4, 6-4. Halep a pierdut şi două finale în faţa Mariei Şarapova, la Roland Garros şi la Madrid, ambele în 2014.
Prezenţa în primul tur la US Open este recompensată cu 50.000 de dolari şi cu zece puncte WTA.
La ediţia trecută a US Open, Simona Halep a ajuns până în sferturi, când a fost eliminată de Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 6-3. Cea mai bună performanţă a jucătoarei române la US Open este calificarea în semfiale, în 2015.