Pliskova, înaintea meciului cu Halep: Ne-am antrenat împreună şi atunci am câştigat

Data actualizării: Data publicării:
Miami Open 2019 - Day 3
Karolina Pliskova, înaintea semifinalei Miami Open 2019. FOTO: Gulliver/ Getty Images

Jucătoarea cehă Karolina Pliskova a declarat că meciul cu Simona Halep, din semifinalele turneului de la Miami, va fi unul bun şi, deşi bilanţul întâlnirilor directe cu românca nu îi este favorabil, consideră că are o şansă să câştige, informează site-ul WTA.

Karolina Pliskova
Karolina Pliskva va lupta pentru un loc în finala Miami Open împotriva Simonei Halep. FOTO: Gulliver/ Getty Images

Pliskova a spus că ea şi Halep s-au antrenat împreună înainte de startul turneului. “Cred că a fost 6-0 pentru mine la antrenament”, a precizat ea, potrivit News.ro

“Cred că şi ea a avut meciuri grele, aşa că voi avea o şansă în faţa ei. Jocul meu este din ce în ce mai bun. Cred că va fi un meci bun. De fiecare dată când joc, simt că am şansa să câştig. Bineînţeles, bilanţul întâlnirilor directe nu este perfect pentru mine, dar există mereu o şansă”, a declarat Karolina Pliskova.

Meciul Simona Halep – Karolina Pliskova, contând pentru semifinalele Miami Open, va avea loc noaptea viitoare, nu înainte de ora 03.00.

Simona Halep şi Karolina Pliskova au mai fost adversare de nouă ori, iar românca a câştigat şapte din aceste confruntări. Ultima dată, cele două sportive s-au întâlnit în Cupa Federaţiei, când câştigătoare a fost Halep.

Anul trecut, Simona Halep a ajuns până în turul al treilea la competiţia din Florida, când a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, scor 3-6, 6-2, 6-3. Jucătoarea română a obţinut cel mai bun rezultat la Miami în 2015, când a fost eliminată în semifinale de Serena Williams.

CITIȚI ȘI: Cu cine ar putea juca Simona Halep finala de la Miami Open 2019

Cați bani ar putea câștiga Simona Halep dacă o învinge pe Karolina Pliskova în semifinalele Miami Open 2019

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri