Tenismanul australian Nick Kyrgios a fost deranjat de mirosul de marijuana venit din tribune în timpul meciului său de miercuri, câştigat în faţa francezului Benjamin Bonzi (7-6, 6-4, 4-6, 6-4), în turul al doilea al turneului US Open, scrie Reuters.
Kyrgios, finalist anul acesta la Wimbledon, s-a plâns arbitrului de scaun spaniol Juame Campistol de mirosul deranjant de pe arena Louis Armstrong de la Flushing Meadows, care i-ar fi cauzat un oarecare disconfort respirator.
Arbitrul s-a văzut nevoit, în aceste condiţii, să facă un anunţ fără precedent la microfon. „Din respect pentru jucători, vă rog să nu fumaţi în jurul terenului”, a spus Campistol.
„Oamenii nu ştiu, dar am mari probleme cu astmul", a declarat Kyrgios după meci. "Când alerg dintr-o parte în alta, îmi este greu să respir şi probabil că nu este ceva ce vreau să respir între puncte”, a adăugat australianul, scrie Agerpres.
Jucătorul de la antipozi a acuzat, totodată, atmosfera foarte zgomotoasă de la US Open.
„Jumătate din timp nici nu-mi aud echipa, pentru că e atât mult de zgomot tot timpul. Pentru cineva care s-a chinuit să se concentreze în cariera sa, chiar încerc să las capul în jos şi să joc punct cu punct, încerc să ies din anumite situaţii. Este dificil, pentru că există o mulţime de distrageri”, a adăugat numărul 25 mondial.
Editor : I.C