Naomi Osaka a urcat spectaculos în clasamentul WTA. Pe ce loc a ajuns Serena Williams

Data publicării:
2018 US Open - Day 13
NEW YORK, NY - SEPTEMBER 08: Serena Williams (R) of the United States comforts Naomi Osaka (L) of Japan after Osaka won the Women's Singles finals match on Day Thirteen of the 2018 US Open at the USTA Billie Jean King National Tennis Center on September 8, 2018 in the Flushing neighborhood of the Queens borough of New York City. (Photo by Chris Trotman/Getty Images for USTA)

Simona Halep începe, luni, săptămâna cu numărul 45 în fruntea clasamentului WTA. Românca îşi păstrează avantajul de 2.086 de puncte faţă de jucătoarea de pe locul al doilea, daneza Caroline Wozniacki.

2018 US Open - Day 13 naomi osaka
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Un salt important în ierarhie a avut câştigătoarea US Open, japoneza Naomi Osaka. Ea a urcat de pe locul 19 pe locul 7, intrând în premieră în Top 10. Anterior, cel mai bun loc din carieră al sportivei de 20 de ani fusese 17, scrie News.ro.

Serena Williams, finalista US Open, a urcat de pe locul 26 pe locul 16.

Pentru că nu şi-a apărat trofeul cucerit în 2017 la Flushing Meadows, americanca Sloane Stephens a coborât de pe locul 3 pe locul 9. De pe 4 pe 3 a urcat germana Angelique Kerber, Caroline Garcia din Franţa a urcat şi ea, două poziţii, de pe 6 pe 4, în timp ce ucraineanca Elina Svitolina a urcat de pe locul 7 pe 6.

Celelalte românce din Top 100 WTA au înregistrat următoarele evoluţii: Mihalea Buzărnescu a coborât de pe locul 21 pe 23, cu 2.028 de puncte, Sorana Cîrstea a coborât de pe locul 51 pe 52, cu 1.065 de puncte, Irina-Camelia Begu a urcat de pe locul 59 pe 53, cu 1.026 de puncte, Ana Bogdan a urcat de pe locul 83 pe 80, cu 785 de puncte, iar Monica Niculescu a coborât de pe 62 pe 81, cu 777 de puncte.

În Top 200 WTA, Irina Bara a coborât de pe 139 pe 150, cu 422 de puncte, la fel Alexandra Dulgheru, care a coborât de pe 140 pe 152, cu 417 puncte.

La dublu, Irina Begu a urcat de pe locul 26 pe 24, cu 2.805 puncte, Mihalea Buzărnescu se menţine pe locul 29, cu 2.550 de puncte, Monica Niculescu a coborât cinci poziţii, până pe 49, cu 1.580 de puncte, la fel Raluca Olaru, două poziţii, până pe 53, cu 1.475 de puncte, Irina Bara, şapte poziţii, până pe locul 76, cu 1.060 de puncte, şi Sorana Cîrstea, 21 de poziţii, până pe 87, cu 932 de puncte.

După US Open, jucătoarele din Top 10 WTA sunt următoarele:

1. Simona Halep (România) 8.061 de puncte;

2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.975;

3. Angelique Kerber (Germania) 5.425;

4. Caroline Garcia (Franţa) 4.725;

5. Petra Kvitova (Cehia) 4.585;

6. Elina Svitolina (Ucraina) 4.555;

7. Naomi Osaka (Japonia) 4.115;

8. Karolina Pliskova (Cehia) 4.105;

9. Sloane Stephens (SUA) 3.912;

10. Jelena Ostapenko (Letonia) 3.787.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri