„Nu înceta să crezi”, i-a transmis Gheorghe Hagi, sâmbătă, Simonei Halep, învinsă la Australian Open de Caroline Wozniacki.
„Atât de aproape. Nu înceta să crezi, titlul de Grand Slam va veni. Eşti o mare luptătoare şi visul tău va deveni în curând realitate!”, a scris Gheorghe Hagi pe Facebook.
Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, în finala Australian Open. Românca a pierdut a treia finală de grand slam jucată în carieră şi va coborî, începând de luni, pe poziţia a doua a clasamenului WTA, după 16 săptămâni, adversara ei de sâmbătă urmând a fi noul lider WTA.
Wozniacki a obţinut primul ei titlu de grand slam din carieră, după două finale pierdute, locul I în clasamentul WTA, poziţie pe care revine după şase ani, şi premiul cel mare al competiţiei, de 2,6 milioane de euro. Învinsa va primi jumătate din această sumă.
Sursa: news.ro.