Monica Niculescu, locul 99 WTA şi favorită 8 în calificări, a eliminat-o, luni, pe rusoaica Maria Sharapova, în primul tur de la turneul de tenis Qatar Open. La această competiţie mai participă la simplu Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Mihaela Buzărnescu. Turneul va fi transmis în direct de Digi Sport 2, în perioada 12 - 17 februarie.
LIVE VIDEO, AICI, pentru abonați RCS & RDS.
Actualizare 19:25. Monica Niculescu a învins-o pe Maria Sharapova în trei seturi, scor 4-6, 6-4, 6-3.
Niculescu s-a impus după două ore şi 39 de minute de joc, în prima întâlnire avută cu Şarapova.
Fără a-i diminua în vreun fel meritele Monicăi Niculescu, Maria Şarapova a arătat, luni, o formă departe de cea din perioada în care era în fruntea ierarhiei WTA. Fără energie, fără mobilitate şi fără forţă, cu un serviciu anemic, rusoaica a intrat în capcana jocului de uzură întinsă de sportiva română. Şarapova greşeşte de obicei mult în meciuri, dar cu Monica Niculescu erorile ei (52 faţă de 31 lovituri câştigătoare) au fost de începătoare, ea trimiţând mingi mult în aut sau în fileu din poziţii favorabile, comentează News.ro.
Monica Niculescu (12-17 lovituri câştigătoare - erori) a jucat însă altceva faţă de evoluţia ei obişnuită. A fost mai agresivă, a lovit mai tare şi nu a abuzat de mingile slice. Aproape că nu a trimis două mingi la rând cu aceeaşi intensitate, iar această combinaţie de joc tehnic cu risipa de energie etalată i-au fost fatale adversarei. În plus, sportiva din Slatina a fost imbatabilă în defensivă şi a servit foarte bine.
Citiți și: Prima reacție a Monicăi Niculescu după victoria în fața Mariei Sharapova, la Doha
Şarapova a condus cu 2-0 în primul set, după un break în primul ghem, dar a fost egalată. Rusoaica a preluat din nou conducerea, a avut 5-2, dar Niculescu s-a apropiat la 4-5. Nu a putut mai mult jucătoarea română, iar Şarapova a închis setul după o oră şi două minute.
Setul secund a început cu o serie break-rebreak, prima pierzându-şi serviciul Monica Niculescu. La 2-2 a fost o serie similară, apoi românca a făcut break-ul de set la 5-4, egalând situaţia pe tabelă după aproape două ore de joc.
Şarapova a început cu break şi decisivul, dar nu l-a consolidat cu serviciul. De la 3-3, pe teren a rămas o singură jucătoare, Monica Niculescu, mai bine pregătită fizic şi mai concentrată. Astfel, românca a câştigat primul meci cu fostul lider WTA disputat în carieră.
„Cheia a fost că am înţeles bine jocul ei. Nu i-am oferit ritm şi consider că modul în care joc eu, un pic ciudat, a incomodat-o ”, a spus în conferința de presă de după meci sportiva din Slatina.
În turul doi, Niculescu va juca în compania învingătoarei din meciul dintre Fatma Al Nabhani, din Oman, beneficiara unui wild card, şi slovaca Magdalena Rybarikova, favorită 14 şi locul 18 mondial.
Accederea în turul doi la Doha este recompensată cu 60 de puncte WTA şi 17.325 de dolari.
Tot luni, Mihaela Buzărnescu a acces în turul doi, unde va evolua cu letona Jelena Ostapenko.
Pe tabloul principal la Doha mai joacă alte trei românce: Simona Halep, numărul 2 mondial şi favorită 2, Irina-Camelia Begu, locul 37 WTA, şi Sorana Cîrstea, locul 36 WTA.
Citiți și: Laude la adresa Monicăi Niculescu, după ce a eliminat-o pe Sharapova
Misiunea Monicăi din runda inaugurală este una extrem de dificilă. Românca de 30 de ani joacă împotriva Mariei Sharapova (41 WTA). Va fi pentru prima oară când o întâlnește pe rusoaică.
În total, ţara noastră are cinci reprezentante pe tabloul principal de la Qatar Total Open, competiţie dotată cu premii totale de 3,1 milioane de euro.
Irina-Camelia Begu, locul 37 WTA, o va întâlni în primul tur pe australianca Samantha Stosur, locul 39 WTA, iar Simona Halep, numărul 2 mondial şi favorită 2, va juca direct în runda secundă, împotriva jucătoarei din Rusia, Ekaterina Makarova, numărul 35 mondial.
Mihaela Buzărnescu, numărul 43 mondial, a trecut în primul tur de sportiva ucraineană Lesia Tsurenko, locul 40 WTA, cu 7-5, 6-4. Sorana Cîrstea, locul 36 WTA, va juca împotriva sportivei din Grecia Maria Sakkari, locul 62 WTA.