Prima reacție a Monicăi Niculescu după victoria în fața Mariei Sharapova, la Doha

Data publicării:
niculescu doha conferinta

Monica Niculescu a reuşit, în direct la Digi Sport 2, o victorie superbă în faţa rusoaicei Maria Sharapova, cu 4-6, 6-4, 6-3, luni, în prima rundă a turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3,1 milioane dolari.

Monica Niculescu (30 ani, 92 WTA) a obţinut o victorie muncită şi totodată de prestigiu, după două ore şi 39 de minute, în faţa fostului lider mondial (30 ani, 41 WTA).

La conferinţa de presă, sportiva noastră a vorbit despre faptul că sliceul său de forehand a frustrat-o pe "Masha", care nu a mai putut fi concentrată la ce trebuie să facă pe teren.

„Antrenorul mi-a spus că da, i-am intrat în cap. Dar în timpul meciului, nu m-am gândit la asta. Mi-am spus că ea e o jucătoare mare, care evoluează fantastic şi am vrut la rândul meu să mă concentrez pe fiecare lovitură. Era prima oară când joc contra ei, nu ştiam la ce să mă aştept. Când am văzut că şi ea apelează la slice, dar şi ce lovituri are în arsenal, am înţeles de ce a fost numărul unu mondial şi a câştigat atâtea Grand Slam-uri. Nu a fost deloc uşor contra ei, e o jucătoare formidabilă. Câteodată i-am trimis mingi foarte joase şi ea a reuşit nu doar să returneze, dar să facă winners de acolo. Antrenorul mi-a zis că i-am intrat în cap, din moment ce a jucat slice cu dreapta, însă eu în acele momente mă gândeam doar la cât de bine poate să lovească şi cum să îmi menţin eu nivelul cât mai sus”, a spus Monica, la conferinţa de presă, potrivit Digi Sport.

Întrebată care a fost cheia meciului, Monica a vorbit despre stilul ei ciudat de a lovi cu forehand-ul, terminând conferinţa de presă râzând.

„Cheia a fost că am înţeles bine jocul ei. Nu i-am oferit ritm şi consider că modul în care joc eu, un pic ciudat, a incomodat-o (n.r.râde)”, a mai spus sportiva din Slatina.

Niculescu, care e pregătită la acest turneu de Victor Crivoi, şi-a asigurat un cec de 17.325 dolari şi 90 de puncte WTA, următoarea sa adversară fiind probabil Magdalena Rybarikova (Slovacia), care va juca în primul tur cu Fatma Al Nabhani (Oman).

Monica va juca şi la dublu, alături de Irina Begu, adversare în primul tur fiindu-le cehoaicele Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova.

Niculescu este a doua românca ajunsă în turul al doilea la Doha, după ce Mihaela Buzărnescu a învins-o luni pe ucraineanca Lesia Ţurenko, în două seturi, cu 7-5, 6-4.

Pe tabloul principal se mai află trei românce, Simona Halep, a doua favorită, care o va înfrunta direct în turul al doilea pe rusoaica Ekaterina Makarova (7-5, 6-0 cu chinezoaica Shuai Zhang), Sorana Cîrstea (adversară grecoaica Maria Sakkari) şi Irina Begu (adversară australianca Samantha Stosur).

Turneul de la Doha (Qatar), competiţie de categorie Premier 5, dotat cu premii în valoare de 2,6 milioane de dolari, e în direct la Digi Sport.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...